Sfintele Moaşte ale Cuviosului David Bătrânul

Aflându-mă în această situaţie, m-am hotărât să merg la Mănăstirea Cuviosului David să mă închin. Am cerut să-mi fie binecuvântată mâna cu Sfintele Moaşte ale Cuviosului şi miruită cu untdelemn de la candela de la mormântul Stareţului Iacov, rugându-mă și eu, totodată, pentru vindecarea mâinii mele.

Hara, soţia lui llie Panţiu, din Atena, la 3 august 1996 a venit cu soţul şi cu cele trei fetiţe ale ei la mănăstire şi a spus următoarele: „La începutul anului 1993 nişte dureri puternice la mână m-au silit să mă duc la medic, care mi-a recomandat operaţie şi medicamente, pe care îmi era cu neputinţă să le iau, deoarece alăptam una din fetițe, care era în vârstă de şase luni. Din când în când, durerile se înteţeau atât de mult, încât în cele din urmă am fost nevoită să-mi pun mâna în ghips ca să nu se mişte.

Au trecut opt luni aflându-mă în această stare, când, la o nouă criză, medicul mi-a recomandat injecţii cu cortizon, deoarece despre operaţie nu se putea vorbi, pentru că eram însărcinată, medicul nevrând să pună în primejdie embrionul.

Aflându-mă în această situaţie, m-am hotărât să merg la Mănăstirea Cuviosului David să mă închin. Am cerut să-mi fie binecuvântată mâna cu Sfintele Moaşte ale Cuviosului şi miruită cu untdelemn de la candela de la mormântul Stareţului Iacov, rugându-mă totodată pentru vindecarea mâinii mele.

Chiar în ziua următoare, ameliorarea a fost uimitoare. Fără nici un medicament, şi fără să-mi țin mâna nemişcată, aşa cum mi-a recomandat medicul, în câteva zile a dispărut durerea continuă de atâtea luni de la mână. „Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi.”

(Cuviosul David „Bătrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 198)

Ultimele din categorie