Hristos - Calea iubirii veșnice

Iubiților, există o lege, care este cea mai veche din toate legile, pe care le-au făcut oamenii, ca să poată să-și ritmeze armonios legăturile dintre ei și să trăiască fericiți. Lege, care nu este crestată pe plăci de marmură sau scrisă pe hârtii și în ziarele oficiale ale statului. O lege pe care a sădit-o Dumnezeu, care l-a plăsmuit pe om ,,după chipul și asemănarea Sa“ (Facere 1, 26). Și această lege înnăscută este legea dragostei.

,Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea“
(Luca 6, 31)

Iubiților, există o lege, care este cea mai veche din toate legile, pe care le-au făcut oamenii, ca să poată să-și ritmeze armonios legăturile dintre ei și să trăiască fericiți. Lege, care nu este crestată pe plăci de marmură sau scrisă pe hârtii și în ziarele oficiale ale statului. O lege pe care a sădit-o Dumnezeu, care l-a plăsmuit pe om ,,după chipul și asemănarea Sa“ (Facere 1, 26). Și această lege înnăscută este legea dragostei.
Această lege strigă fiecărui om să iubească. Îi strigă să nu facă niciun rău celuilalt, să nu fure, să nu nedreptățească, să nu atace onoarea familială a altuia, să nu spună minciuni, să nu defăimeze și să clevetească, să nu calomnieze pe celălalt, să nu se ducă pe la tribunale și să facă jurăminte mincinoase, să nu ucidă, să nu ia viața altuia. Acestea le strigă legea dragostei. Dar această lege nu se oprește aici. Înaintează din ce în ce mai mult. Strigă nu numai că trebuie să nu facem răul, ci trebuie să facem și binele celorlalți oameni. Flămânzesc? Însetează? Le este frig? Se află într-o situație dificilă? Sunt în pericol? Noi nu trebuie să rămânem reci și indiferenți. Trebuie să alergăm în ajutorul lor prin toate mijloacele de care dispunem. Și pâine, și apă, și haine, și cuverturi, și medicamente, și orice fel de ajutor, trebuie să-l oferim celorlalți oameni. Și așa cum ne dorim ca ceilalți oameni nu numai să nu ne nedreptățească, ci și să ne ajute, așa și noi trebuie să ne comportăm față de ceilalți.
Aceasta este legea înnăscută a dragostei, pe care o exprimă Hristos în Evanghelia de astăzi prin următoarele cuvinte: ,,Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea“ (Luca 6, 31).
***
Dar Hristos, Care a venit în lume ca să împlinească, să desăvârșească, să completeze legea morală, să lărgească hotarele iubirii și să arate desăvârșirea, nu vrea ca omul să se oprească în drumul iubirii. Vrea ca omul să înainteze. Vrea ca omul să urce pe cele mai înalte trepte. Iubirea, așa cum învață Hristos, nu trebuie să se limiteze la un cerc îngust de oameni. Nu! Pentru că o astfel de iubire, restrânsă la puținii oameni care ne iubesc, oricine o poate întâlni și la cei mai păcătoși oameni, și la cele mai păcătoase reuniri umane. De pildă: Există oameni mai răi decât tâlharii? Apucă armele, se organizează în bande, fură, răpesc, necinstesc, ucid oameni. Îi urăsc pe oameni. Și totuși, tâlharii care îi urăsc pe alții, între ei au dragoste; se susțin între ei. Ură față de alții, dar iubire față de ei înșiși și față de anturajul lor. Dacă va dispare dragostea dintre ei, banda se va risipi. Lucrul acesta arată că iubirea este atât de necesară, că nici cei mai păcătoși nu pot să trăiască fără iubire.
Dar această iubire, care îi leagă pe păcătoși între ei, nu este o iubire curată. Este o iubire păcătoasă, iubire care are drept scop deservirea intereselor omenești egoiste și păcătoase. Această iubire, iubirea tâlharilor, are consecințe dezastruoase. Poate să facă mari catastrofe. Răul, când este singur, face răul, dar într-o măsură mică. Însă atunci când cel rău se unește cu alți răi, iar aceștia iarăși se unesc cu alții și se fac mulți, mii de mii, milioane multe, o, atunci!…

Dacă acești oameni, care au ură în inimă și au ca lozincă „moartea ta este viața mea“ și vor să-i nimicească pe toți ceilalți ca să trăiască și să conducă ei, dacă aceste milioane de oameni răi se vor organiza, se vor înarma cu armele groaznice ale distrugerii și vor face război împotriva celorlalte popoare mici și neputincioase, o, ce catastrofă va fi atunci! O astfel de catastrofă groaznică a văzut omenirea în secolul nostru de două ori. A văzut-o în cele două războaie mondiale, dintre care cel de-al doilea a fost și mai dezastruos decât primul. Milioane de oameni uniți, având în frunte conducători oameni sălbatici, fiare, ca înfricoșătoarele fiare ale Apocalipsei, s-au năpustit și au împrăștiat moartea și catastrofa. Și aceste milioane de oameni aveau dragoste între ele, dar aveau și ură împotriva celorlalți oameni, pe care voiau să-i supună și să-i nimicească. Iubirea lor era limitată, egoistă. Nemții îi iubeau cu patos doar pe nemți. Rușii pe ruși. Italienii pe italieni. Japonezii pe japonezi. Englezii pe englezi, etc. Și marile state, dincolo de așa-numitele lor interese naționale n-au văzut nimic altceva. Iar toate câte le spuneau despre dreptate, toate erau o înșelăciune și o iluzie. Din nefericire, acest lucru l-a demonstrat și-l demonstrează continuu realitatea.
***
Dar Hristos, Care a sădit în inima oamenilor legea dragostei, nu vrea ca dragostea să fie limitată și sufocată în limitele înguste ale unui sentiment, care doar are numele de dragoste, dar în realitate este un egoism, o adorare și o zeificare a ego-ului. Iubirea pe care a propovăduit-o Hristos, așa cum vedem în Evanghelia de astăzi, sparge limitele înguste, se lărgește și se revarsă ca un râu în toată lumea. Hristos ne învață că trebuie să-i iubim nu doar pe părinți, pe prieteni, pe rude, pe conaționalii noștri, ci chiar și pe străini și pe vrăjmașii noștri. Cât de clar se aude glasul lui Hristos! „Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine…“ (Luca 6, 35). Zice: Faceți bine chiar și vrăjmașilor voștri.
Însă acest lucru este ușor? Nu este ușor. Dar „cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu“ (Luca 18, 27). Doar în creștinism se împlinește această iubire ideală, care îi îmbrățișează chiar și pe vrăjmași.
Vreți un exemplu? Aruncați o privire la Cel Răstignit. Iubirea pe care Hristos a învățat-o, El însuși a împlinit-o. Sus, pe Crucea muceniciei Lui, Și-a întins Preacuratele Sale Mâini și i-a îmbrățișat pe toți oamenii, chiar și pe vrăjmașii Lui. S-a rugat pentru răstignitorii Săi și a spus acele nemuritoare cuvinte, care frâng inimile și celor mai învârtoșați și nemiloși oameni: „Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac“ (Luca 23, 34).
***
Iubiților, vă întreb: Suntem creștini? Să-L imităm pe Stăpânul nostru. Să-L urmăm cu fidelitate pe sfântul drum al dragostei, dragoste, pe care trebuie s-o arătăm chiar și vrăjmașilor noștri.

De la același autor

Ultimele din categorie