Mai aproape de Hristos prin Spovedanie şi iertare

„Acesta este Dumnezeul, Hristosul la Care venim atunci când ne apropiem de scaunul de Spovedanie – la Cel Care ni se dăruieşte cu întreaga Sa viaţă şi moarte; Cel care ne aşteaptă să venim ca să aflăm vindecare, alinare, sprijin – nu osândă, nu judecată.”

La Editura Doxologia a apărut cartea „Mai aproape de Hristos. Spovedania şi iertarea”, autor Mitropolitul Antonie de Suroj. Traducerea din limba engleză este realizată de Dragoş Dâscă.

Lucrarea cuprinde treisprezece capitole şi abordează diverse teme legate de spovedanie cum ar fi: spovedania şi vindecarea întregului trup, spovedania ca întâlnire cu Dumnezeu, ca pocăinţă. Se aminteşte despre discreţia în spovedanie, despre rânduiala şi frecvenţa Împărtăşirii, despre prietenia cu Hristos. Sunt aprofundate şi subiecte ca iertarea, starea de păcătoşenie, lipsa de loialitate. Nu este uitat nici rolul preotului ca martor, ca însoţitor duhovnicesc.

În viziunea Mitropolitului Antonie de Suroj a te spovedi este ceva deosebit de asemănător cu a săpa. Când arheologul se hotărăşte să sape într-o anumită parcelă, începe prin măturarea nisipului cu peria. Şi dintr-o dată dă peste un oarecare obiect. Aceasta este prima lui descoperire. Apoi sapă mai mult şi cu cât mai înaintează, găseşte cu atât mai multe obiecte. Dar dacă spune că mai întâi vrea să ajungă la temelii, hai să săpăm. Atunci va distruge întreaga construcţie şi nu va scoate mare lucru la suprafaţă. În acest chip trebuie să îşi construiască omul spovedania. Acel lucru care se află înaintea ochilor mei, acela mă îngrijorează în clipa de faţă. Când încep să mă ocup de acesta, atunci va deveni limpede că, de sub nisip, alte obiecte vor apărea, şi atunci încep să le confrunt şi pe acestea.

Mitropolitul Antonie de Suroj ne precizează faptul că atunci când venim la spovedanie, venim să ne întâlnim faţă în faţă cu un prieten. Nu venim pentru a fi condamnaţi şi judecaţi. Nu venim înfricoşaţi de ceea ce urmează să se întâmple. Venim la Cel care, Dumnezeu fiind dincolo de suferinţă, dincolo de moarte, a ales din iubire pentru noi să devină om, să ia asupra sa firea noastră omenească şi să-Şi dea viaţa pentru noi. Viaţa Sa, moartea Sa sunt pentru noi dovadă că suntem într-atât de mult iubiţi de Dumnezeu încât putem veni la El, fie că suntem buni, fie că suntem răi, şi el ne va primi cu braţele deschise. „Acesta este Dumnezeul, Hristosul la Care venim atunci când ne apropiem de scaunul de Spovedanie – la Cel Care ni se dăruieşte cu întreaga Sa viaţă şi moarte; Cel care ne aşteaptă să venim ca să aflăm vindecare, alinare, sprijin – nu osândă, nu judecată.”

Întrebat fiind când ar trebui să se împărtăşească un creştin, Mitropolitul Antonie de Suroj afirmă că doar legăturile cu Dumnezeu pot crea puritatea. Nu putem, în stricăciunea noastră, să ne curăţim singuri şi să devenim vase curate, să-L primim pe Dumnezeu. Apostolul Pavel spune că purtăm sfinţenie în vase de lut. Vasul nu este potrivit pentru ceea ce este înăuntrul lui. Şi nu putem ca mai întâi să pregătim un vas vrednic şi apoi să primim în el darul Sfântului Duh. Dar putem veni la Dumnezeu şi să-i spunem cu sinceritate: „Doamne, vino! Doamne izvorăşte în mine! Uneşte-mă cu tine! Ştiu că nu sunt vrednic, dar fii Tu ca focul care arde spinii, nu ca focul care mă va mistui în groaza iadului.” Iar aceasta se petrece treptat . Dacă aştepţi să te împărtăşeşti  cu Sfintele Taine până ce vei deveni vrednic, nu vei fi niciodată. Dacă vine cineva şi spune: „Sunt cu totul nevrednic, dar Tu Te-ai întrupat ca să mă mântuieşti” se poate împărtăşi.

Autorul e convins că Spovedania şi Împărtăşania sunt lucruri total diferite din perspectiva faptului că Taina Spovedaniei nu trebuie să fie folosită ca piatră de poticnire pentru a te împărtăşi de Sfintele Daruri. Trebuie să vii la Spovedanie când te apasă ceva ce te separă de Dumnezeu. Trebuie să mergi la Spovedit când ai ceva de spovedit. Dacă vorbim despre starea generală de păcătoşenie, este evident că poţi să te spovedeşti în fiecare zi, şi de câteva ori pe zi. Starea generală de păcătoşenie nu ne desparte de Dumnezeu, ci este câmpul nostru de bătălie. De asemenea menţionează în carte că dacă mărturiseşti douăzeci şi cinci sau treizeci sau şaptezeci de păcate, nu te poţi ocupa de nici unul în mod deosebit. Însă dacă vii la Spovedanie cu două-trei lucruri care cu adevărat te preocupă sau te vatămă, atunci poţi să spui că de aceste lucruri mă voi ocupa. Voi începe cu cel mai mic, fiindcă muşchii mei duhovniceşti vor căpăta tărie cu cel mic şi apoi voi trece la cele mari. Iar când se procedează în acest fel, se câştigă experienţă.

Referitor la modul în care creştinul ar trebui să-şi iubească semenii, autorul crede că trebuie să învăţăm să iubim într-o modalitate plină de lumină, dătătoare de viaţă pe oamenii pe care-i iubim acum, şi să învăţăm să iubim în chipul cel mai desăvârşit. Nu se referă la modul eroic sau jertfelnic, ci la faptul că iubirea noastră ar trebui pe cât de puţin posibil să fie amestecată cu iubire de sine şi dorinţa de a poseda acea persoană. Dar a vorbi despre a învăţa să iubim pe toţi cu iubire egală, aceasta înseamnă, după spusele Mitropolitului Antonie de Suroj,  că visezi cu ochii deschişi. Trebuie să învăţăm cu adevărat să-i iubim pe cei pe care-i iubim deja, să-i iubim mai deplin, iar această iubire va naşte puterea de a-i iubi şi pe ceilalţi oameni, de asemenea.

Cartea „Mai aproape de Hristos. Spovedania şi iertarea”, autor Mitropolitul Antonie de Suroj poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.

Citește alte articole despre: iubire, spovedanie, iertare, Hristos, împărtășire

De la același autor

Ultimele din categorie