Bisericuţa “cu brâu” din codrii Văculeştilor

Drumul bisericilor de lemn din Moldova se opreşte azi la Văculeşti, în judeţul Botoşani, acolo unde comunitatea se mândreşte cu un miniatural lăcaş construit în urmă cu trei veacuri

Codri falnici se întindeau, odinioară, peste dealurile Văculeştilor, de parcă întreg ţinutul ar fi fost o cetate de clorofilă. Într-o latură a pădurii, spun documentele, s-a închegat prima vatră a aşezării, numită Văculinţi. Sătucul a fost trecut prin foc şi sabie în nenumărate rânduri, în veacurile XV-XVII, în urma invaziilor turcilor şi tătarilor. Cea mai grea urgie se spune că s-ar fi abătut în 1674, când tătarii au jefuit şi pustiit întreaga zonă. Rămaşi fără gospodării, oamenii au hotărât să se retragă în inima codrilor, formând o vatră nouă de sat – Văculeşti.

Astăzi, din codrii adânci de altădată, urme se mai văd doar în partea de miazăzi a aşezării. Satul şi-a întins braţele pe dealuri şi văi, curăţind locul de copacii seculari. Iar oamenii şi-au durat gospodării acolo unde au găsit pământ bun şi loc de casă. Din vremurile de demult, singurul martor rămâne bisericuţa de lemn. Ridicată la 1712, pe cheltuiala boierilor Lupu Dascălul şi Nimerincul Ucraineanul, aceasta pare să confirme întru totul legendele acestei aşezări. Construită ea însăşi la loc ferit, pe un deal dintr-o margine a  aşezării şi ocrotită de o perdea de copaci bătrâni, a rămas o fortăreaţă în care spiritul satului, istoria şi primejdiile prin care a trecut în decursul vremurilor au rămas încă vii. “Nu se putea vatră de sat fără biserică. Aşa că oamenii au luat barda şi au cioplit bârnele din lemn “de pe loc”, cum se spune, căci aici au existat codri seculari. Până şi cuiele folosite la îmbinări sunt tot de lemn. Lăcaşul e ridicat de meşteri locali”, povesteşte părintele Petru Chirilă, parohul de la Văculeşti.

De sus, de pe platoul pe care a fost ridicată în urmă cu trei veacuri, privirea se poate aşeza cuminte pe toate zările. Linia orizontului e deschisă, semn că locul acesta a fost cu grijă ales, căci orice primejdie s-ar fi apropiat de sat ar fi putut fi observată. Acum dâmbul ţuguiat, cu bisericuţă cu tot, e un templu al liniştii depline. Îmbrăcată în strai nou, de lemn, încinsă în brâul de pietre de râu ce-o înconjoară până aproape de jumătate, biserica  trebuie să facă faţă azi unei singure primejdii: timpul.
 

Stilul architectural

Lăcaşul de lemn “Sf. Arhangheli  Mihail şi Gavriil” de la Văculeşti este construit din bârne de stejar, pe o temelie de lespezi de piatră, peste care s-au aşezat tălpi zdravene, tot de stejar, aşa cum se obişnuia odinioară. La început, biserica a fost acoperită cu draniţă, însă, în timp, acoperişul a fost reparat de mai multe ori, iar draniţa înlocuită cu tablă, pentru o mai bună protecţie. Din aceleaşi motive, pereţii de bârnă au fost căptuşiţi cu scândură, atât la interior, cât şi la exterior, încă din secolul XIX. Pridvorul cu clopotniţă a fost adăugit construcţiei tot în secolul XIX. “Înainte, povestesc bătrânii, carul cu mortul intra până la uşa bisericii. Pridvor nu era”, explică parohul Petru Chirilă.
La exterior atrage atenţia temelia înaltă a bisericii, lucrată rudimentar. Acesta este, de altfel, elementul ce o particularizează în rândul bisericilor de lemn din judeţul Botoşani. Căci bisericuţa seamănă izbitor cu vechile căsuţe ţărăneşti, cu prispe de lut, specifice zonei Moldovei de Sus.
În ceea ce priveşte elementele decorative, se remarcă ancadramentul portalului de intrare, sculptat în “frânghie răsucită”, precum şi consolele frumos lucrate.

Interiorul

La interior, pereţii, căptuşiţi cu scândură, sunt văruiţi. Peretele despărţitor dintre naos şi pronaos, precum şi alte câteva detalii arhitecturale de lemn arată şi acum trăinicia acestui material.


Din păcate, obiectele de patrimoniu ale lăcaşului au fost preluate, în perioada comunistă şi transferate la muzeul Mănăstirii Vorona.
Catapeteasma prezintă cinci registre pictate în stil bizantin.

Intervenţii şi lucrări de refacere

Din 1712 şi până în prezent acest lăcaş minuscul a fost singurul cea a deservit comunitatea de aici. Iniţial a avut hramul “Sf. Nicolae”, dar, în decursul timpului acesta a fost schimbat, astfel că acum ocrotitori sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. De-a lungul celor trei secole de existenţă bisericuţa de la Văculeşti a fost supusă reparaţiilor în mai multe rânduri. Astfel, la 1863 pereţii de bârnă au fost căptuşiţi cu scândură pe exterior, iar în 1890 draniţa de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă neagră. Tabla a mai fost schimbată apoi la 1932. Între anii 1893-1894 în jurul temeliei s-a zidit un soclu de protecţie din bolovani de râu. De atunci datează şi înfăţişarea de astăzi a lăcaşului.
Interiorul a fost tencuit şi văruit prima dată în 1942.


Alte lucrări de refacere consemnate în registrele parohiei au mai fost făcute în anul 1966. Ultimul val de reparaţii a fost făcut din 1995 încoace, sub coordonarea actualului paroh, Petru Chirilă. Biserica a fost blănită la exterior cu un strat nou de scândură, s-a reparat acoperişul şi s-a consolidat temelia. De asemenea, s-au făcut reparaţii de întreţinere la interior şi s-a curăţat catapeteasma. “Anul trecut, biserica noastră a împlinit 300 de ani de atestare documentară. Deşi lucrări de întreţinere am făcut încă de la venirea mea aici, am dorit mult ca această aniversare să ne găsească în haine noi, căci biserica aceasta, pentru satul nostru, este o comoară de spiritualitate şi istorie. Când am venit eu aici, se găsea într-o stare accentuată de degradare. Pe-afară era vopsită cu verde. Acoperişul era spart, ploua înăuntru. Marele noroc e că lemnul nu are cari. Ceea ce am făcut noi a fost să înnoim, iar asta, la puterea financiară a parohiei, e lucru mare. A fost mult, foarte mult de muncă, dar am reuşit să ducem la bun sfârşit ce am început”, explică parohul de la Văculeşti. Iar astăzi, întărită din temelii, bisericuţa poate spune mai departe istoria acestei vechi vetre de sat.

 

Citește alte articole despre: biserica de lemn, parohia Văculeşti

De la același autor

Ultimele din categorie