E dimineață. Liturghia la Mănăstirea Miclăușeni abia s-a terminat. Ne îndreptăm călăuziți de maica Paisia spre camera amenajată special, în care cuvioșia sa va pregăti prescurile. Verdele ierbii și al copacilor te odihnește și e mult mai viu după ploaia îmbelșugată din noaptea trecută. Păsările ne încântă, iar cocoșii ne vestesc o zi frumoasă. 

În cămăruța prin a cărei fereastră se poate privi în curte, maica Paisia își pune un șorț de culoarea zăpezii, face câteva închinăciuni și se apucă de cernut făina printr-o sită mică. Înaltă, cu ochi mari, albaștri, de copil, cu mișcări line și precise, călugărița se roagă în taină. Aceasta este rânduiala oricărei ascultări într-o mănăstire, de a fi împletită și sfințită prin rugăciune.

Cât timp lucrează drojdia, maiaua se acoperă

Pe peretele din stânga, așezată deasupra unei candele aprinse, mă surprinde dintr-o icoană Sfântul Nicodim Prescurarul, un cuvios de la Pecerska, ce ține în mâini o tavă cu prescuri, prescuri îndelung frământate din făină de gânduri, apă de lacrimi, coapte în cuptorul inimii, cu jar de dor și purtând pecetea iubirii curate.

Apa pregătită s-a încălzit și maica Paisia dizolvă o bucățică de drojdie într-o căniță. Într-un colț al vasului în care se află făina face o mică gropiță. Acolo toarnă drojdia ce-și va începe treaba. În alt colț al vasului toarnă apă clocotită peste o parte din făină, „pentru că dă un gust mai dulce, mai bun la prescură”, apoi acoperă totul cu un ștergar alb, țesut. Drojdia va începe să lucreze și este indicat ca în acest răstimp să nu aibă contact direct cu aerul.

„Iau atât aluat încât să-l pot cuprinde în căușul palmei”

După vreo jumătate de oră, maica Paisia amestecă totul îndelung și mai adaugă puțină apă călduță. Maiaua rezultată este completată cu făină și se începe frământătura. Cuprinde aluatul cu amândouă mâinile, îngrjindu-se de el cu multă migală. Apa se contopește cu făina, având în ea sâmburele drojdiei. Cam după zece minute de frământat, aluatul este gata pentru modelat.

„Cum știți că prescurile nu vor ieși nici prea mici, nici prea mari?”, o întreb. „Pentru o prescură iau atât aluat încât să-l pot cuprinde în căușul palmei.” Zâmbește: „Unii au palma mai mare, alții mai micuță, dar cred că  bine să fie mai mărișoară, pentru că, mai apoi, preotul va lucra mai ușor cu ea”.

Rețeta unui părinte de la Frăsinei

Bucățica de aluat ia apoi forma unei brioșe tapetate cu făină pe partea de dedesubt. Parcă ar fi un bulgăraș. Una câte una, aceste mici pâinițe sunt așezate sub o folie de plastic, astfel încât să nu prindă crustă. Mai apoi, maica Paisia le pune pecetea, fie cea obișnuită, fie cea pentru Maica Domnului.

Cu pecetea pentru Sfântul Agneț sau pentru Maica Domnului (un triunghi ce conține toate literele numelui „Maria”, pristolnicul (așa se numește obiectul ce conține forma cu care se inscripționează prescurile), maica Paisia apasă cu degetul mare și cel arătător pe bulgărașul de aluat, până ce acesta ia o formă mai turtită. Apoi, prescurile sunt așezate fără spații între ele în tava unsă cu ceară bună și sunt lăsate la crescut. „Așa m-a învățat un părinte bătrân de la Frăsinei și de atunci îi respect tehnica – chiar mi-a plăcut și așa iese mai bine.  Rețeta aceasta o consider cea mai potrivită”, adaugă monahia.

„Gustă omule, îţi spun, / Ca să vezi cât e de Bun!”

Avem un mic răgaz și ne amintim versurile atât de frumoase ale maicii Teodosia (Zorica Lațcu):

„Doamne, sfântul Tău Cuvânt

Este, pe acest pământ,

Aluat pe care-l pui

În făina gândului

Să îl faci ca să dospească

Dospitura cea cerească.

Tu, Care toate le poți,

Pentru toate, pentru toți,

Pune-n mine aluat,

Să-l dospesc neîncetat

Și cuvântul Tău cel Sfânt

În covată să-l frământ.

Și-n cuptorul cel de foc

Al durerilor să-l coc,

Și să fac sfinte prescuri

Pentru cuminecături.

„Luaţi, mâncaţi”, a zis din gură

Şi-și făcu Trupul prescură,

Şi-L dădu ca să cineze

Celor ce vor să-L urmeze.

Şi astfel, această pită /

A rămas hrană sfinţită.

Şi de-atuncea tot creştinul,

Şi iudeul şi străinul,

Frâng din Trupul lui Hristos

Şi mănâncă cu folos.

Cu Hristos cin' se hrăneşte

În veac nu mai flămânzeşte...

Mâncaţi din Iisus Hristos

Să vedeţi că e gustos.

Gustă omule, îţi spun,

Ca să vezi cât e de Bun!”

Mai puțină drojdie decât la pâine

Cum trebuie să fii și ce trebuie să faci pentru ca prescurile, aceste pâinițe ce se aduc spre sfințire, să iasă cât mai bune?

„Persoana care face prescuri se roagă înainte și trebuie să aibă și pravila făcută. De obicei, te rogi cu Doamne Iisuse în timp ce le faci. Cât mai aștepți să crească, citești un paraclis, un acatist, fiecare cum simte că-l împlinește. Foarte mult depinde de starea sufletească a celui ce le face. Contează și calitatea făinei și a drojdiei. Nu se pune multă drojdie, ca la pâine, pentru că devin sfărămicioase. Prescura trebuie să fie un un pic mai deasă, de aceea și aluatul este tare și nu va avea bule de aer, ca atunci când părintele taie pentru Sfânta Proscomidie, să rămână bucățelele întregi”, îmi spune maica Paisia.

La Mănăstirea Miclăușeni, prescurile se fac o dată pe săptămână, joia sau vinerea, de mai multe maici, cu rândul, și sunt păstrate la rece pe categorii: pentru Sfânta Liturghie, pentru  anaforă și pentru litie.