Monumentalul lăcaş de lemn de la Botoşana

La Botoşana, între domoalele coline înverzite, stă, martoră a secolelor ce-au trecut, una dintre cele mai mari biserici de lemn ale Bucovinei. Lăcaşul, construit la începutul secolului XIX, poartă hramul „Sfântul Dumitru“.

În mijlocul aşezării de la Botoşana, alături de casele trainice de bucovineni de-ai locului, stă o biserică de lemn de dimensiuni impresionante. Deşi construită la 1810 şi deşi nu a fost supusă niciodată unui proces complet de restaurare şi conservare, acestui lăcaş timpul i-a fost prieten, aşa că vreme de două secole aici s-a slujit neîntrerupt.

Aflată în chiar vatra satului, înconjurată de dealuri molcome, căptuşite cu livezi, biserica pare să ţâşnească, cu turle cu tot, din verdele ce se întinde cu atâta generozitate pe coclauri.

Ne îndreptăm spre lăcaş însoţiţi de Ana Maria Ilişoi, soţia parohului din localitate, părintele Viorel Ilişoi, devenită, între timp, un muzeograf cu acte în regulă al acestui atât de frumos monument. De la ea aveam să aflăm că după o pauză de doi ani, biserica de lemn va găzdui din nou slujbele de zi cu zi până ce pictura din biserica nouă, ridicată în imediata apropiere, va fi finalizată. „Oamenii sunt foarte încântaţi că se vor ţine din nou slujbe aici. Cât a fost închisă toţi spuneau că parcă ceva lipseşte“, ne spune Ana Maria Ilişoi. Odată intraţi în biserică, n-a fost prea greu să ne imaginăm ce le-a lipsit sătenilor în cei doi ani în care aici nu s-a mai slujit: liniştea locului, mirosul lemnului învechit de vreme, taina ce se păstrează între bârnele de brad, frumuseţea caldă a interiorului, icoanele la care s-au închinat încă de când erau de-o şchioapă. „Aici simţi că eşti mai aproape de Dumnezeu, intri într-o altfel de stare. Parcă ai vedea oamenii de acum două veacuri, îmbrăcaţi în straiele populare, cu obiceiurile lor, parcă ai intra în lumea satului de-atunci“, consideră soţia parohului de la Botoşana.

Despre această biserică, declarată deja monument istoric de autorităţile sucevene, parohia are norocul să fi aflat cam tot ce se poate din cronica condicală, un document cu caracter sociologic, foarte frecvent în Bucovina. Slujitorii de odinioară ai parohiei de la Botoşana au avut grijă să consemneze tot ce au considerat important pentru istoria aşezării. „Această biserică a fost ridicată la 1810 pe locul uneia de proporţii mai mici, care purta hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul şi care a fost donată sătenilor din Poieni Solca“, continuă explicaţiile preoteasa Ana Maria Ilişoi.

Din nefericire, trecerea timpului a lăsat urme adânci pe lemnul îmbătrânit şi pe structura de rezistenţă a Bisericii „Sf. Dumitru“, astfel că astăzi poate fi sesizat un oarecare grad de înclinare. Fiind monument istoric, refacerea integrală a lăcaşului necesită o mulţime de aprobări şi demersuri anevoioase. Mijloacele reduse de susţinere financiară ale comunităţii, dublate de sinuosul proces de demarare a restaurării, lasă această biserică, atât de valoroasă sub aspectul arhitecturii şi al picturii catapetesmei, să se afle într-un real pericol.

De va fi să tăiaţi drumul dinspre Gura Humorului spre Suceava, abateţi-vă din drum şi pe la Botoşana, atât timp cât biserica încă îşi menţine silueta zveltă. Veţi avea de admirat un lăcaş de lemn de proporţii monumentale, cu un interior deosebit de interesant. „Din păcate, acum nu este prea vizitată biserica. E şi puţin cam peste mână, probabil, să se abată până aici“, crede Ana Maria Ilişoi.

Punctul forte: pictura de pe iconostase

Dincolo de proporţiile uimitoare pentru un monument ridicat doar din lemn, atipic pentru astfel de construcţii în Moldova, biserica de la Botoşana se remarcă şi prin ceea ce poate fi admirat în interior. Atât catapeteasma, cât şi peretele despărţitor dintre naos şi pronaos prezintă scene de o frumuseţe şi de o expresivitate aparte. „Nişte turişti francezi care au trecut pe aici ne-au întrebat dacă nu cumva catapeteasma femeilor e pictată de Salvador Dali. Pentru că aici sunt pictate obiectele de tortură ale Mântuitorului“, povesteşte soţia parohului. Există aici alte două fragmente pictate. Potrivit documentelor păstrate în inventarul parohiei, peretele ce desparte pronaosul de naos cuprinde scenele din martiriul Mântuitorului şi a fost zugrăvit în anul 1853 de cantorul Ioan Caminschi din Poieni Solca. Catapeteasma a fost pictată în stil oriental, de un pictor necunoscut. Ambele iconostase au fost restaurate în 1995.

Biserica de lemn cu hramul „Sf. Dumitru“ de la Botoşana păstrează în inventar icoane şi obiecte de mobilier bisericesc ce datează chiar din perioada construirii sale. O seamă de alte obiecte vechi ce au aparţinut acestui lăcaş se află în prezent în patrimoniul Muzeului Mănăstirii Putna (două scaune arhiereşti, catapeteasma primei bisericuţe de lemn, cea donată parohiei de la Poieni Solca).

Măiestria lucrului în lemn

Potrivit unei inscripţii descoperite pe o bârnă din pridvor, lăcaşul este ridicat de un meşter din părţile Câmpulungului, Grigore Ulian. Din bârne de brad, încheiate „în cheotori“ şi aşezate pe tălpi cioplite din lemn de stejar, aşa cum obişnuiau să lucreze meşterii lemnari ai Bucovinei de altădată. Cu trecerea timpului, pentru a proteja pereţii din bârne, biserica a fost blănită, atât pe interior, cât şi pe exterior, cu scândură de brad.

Acoperişul de şindrilă, bătută „în solzi“, are streşini largi ce protejează pereţii de apă.

La interior, un alt element distinctiv completează frumuseţea ansamblului: „jocul“ bârnelor ce poate fi observat în sistemul de boltire. De asemenea, biserica, deşi de lemn, are şi un cafas deosebit de interesant.

Comparativ cu alte biserici de lemn din Moldova, lăcaşul de la Botoşana are dimensiuni impresionante. Un element distinctiv, cu bogate decoraţiuni sculptate, este şi pridvorul, deasupra căruia se află un turn ce a servit, până la 1874, drept clopotniţă. După aceea, spune cronica, din cauză că la tragerea clopotelor „răsuna biserica prea tare şi se cutremura“,

s-a construit o altă clopotniţă. O altă însemnare valoroasă arată că pietrele folosite la fundaţie erau atât de mari, încât oamenii le legau cu lanţul şi le târau până la locul construcţiei, fiindcă nu le puteau încărca în car.

Biserica necesită de urgenţă lucrări de consolidare

Deşi monumentul a rezistat în timp, astăzi are nevoie de lucrări urgente de consolidare şi restaurare. De altfel, de-a lungul timpului, lăcaşul a suferit astfel de intervenţii de refacere doar acolo unde a fost necesar, niciodată integral. În prezent, prioritară ar fi refacerea acoperişului. De asemenea, tălpile bisericii încep să cedeze şi trebuie înlocuite. „Părintele a început deja demersurile pentru ca biserica de lemn să poată intra într-un program de restaurare. Aici e o parte importantă din istoria satului şi ar fi păcat să se piardă“, crede Ana Maria Ilişoi.

De la același autor

Ultimele din categorie