Copila Safta a primit în Moldova o educație aleasă studiind mai multe limbi și „mai cu seamă în limba elinică au fost unică din sexul său, în veacul său și în nația sa”, fiind „model de toate zilele, în toată privirea la toate fiicele nației române”.

În anul 1793 s-a căsătorit cu banul Grigore Brâncoveanu din Țara Românească. Cuplul nu a avut copii, dar a înfiat o fetiță, pe Zoe Mavrocordat, fiica Catrinei Mavrocordat, soră a Saftei, în martie 1824.

Zoe Mavrocordat a devenit astfel prin adopție Zoe Basarab Brâncoveanu, moștenitoare, la moartea părinților adoptivi, a fabuloasei averi brâncovenești. Pe Zoe, fiica lor adoptivă, au decis să o mărite cu postelnicul Gheorghe Bibescu, care a devenit ulterior domn al Țării Românești.

Banul Grigore și Băneasa Safta Brâncoveanu s-au îngrijit de biserica Sfânta Treime din Brașov, de mănăstirea Bistrița, Vâlcea, de mănăstirea Viforâta, pe peretele căreia se găsesc portretele votive ale celor doi soți și s-au ocupat de reconstruirea Bisericii Domnița Bălașa.[

În aprilie 1832, banul Grigore a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, alături de strămoșul său direct pe linie paternă, Constantin Brâncoveanu.

Băneasa Safta a rămas singură și în 8 iunie 1832 îi scria mitropolitului Veniamin Costache: „Amar mie, prea sfinte părinte, că sabia ascuțită a pătruns ticălosul meu suflet”.

Între anii 1835 și 1838 băneasa Safta Brâncoveanu s-a ocupat de transformarea în realitate a visului celor doi soți de a ridica un spital pentru nevoiași, în care oricine să poată fi tratat fără să plătească.

Mama Saftei, schimonahia Elisabeta Balș, era deja la mănăstirea Văratec și aceasta o vizita cu siguranță din când în când. Pe la 1840, Safta Brâncoveanu a intrat și ea în monahie și apoi, la scurt timp, în schimonahie în soborul mănăstirii Văratic.

Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a murit în anul 1857 în chilia sa din mănăstirea Văratec, fiind îngropată, după cum și-a dorit, „afară în curtea bisericii”. Tot după dorința sa, a fost invitat mitropolitul Neofit Scriban. Osemintele sale se găsesc astăzi în osuarul de sub altarul bisericii Adormirea Maicii Domnului din mănăstirea Văratec.

A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu” și prăznuirea în ziua de 17 august.