Cuvioșii Iosif și Chiriac de la Bisericani au fost canonizați pe 3 octombrie 2008, ei fiind pomeniți pe 1 octombrie, când este prăznuit și „Acoperământul Maicii Domnului”, hramul paraclisului Mănăstirii Bisericani.

Cuviosul Iosif de la Bisericani L-a căutat de mic pe Dumnezeu, dorind să dobândească sfințenia. După cum ne arată unii istorici, la o vârstă fragedă și-a părăsit familia și s-a închinoviat în obștea Mănăstirii Bistrița, știind că mănăstirea a fost dintotdeauna locul dedicat nevoințelor care apropie și unesc pe om cu Dumnezeu.

Pomelnicul cel mare al Mănăstirii Bisericani îl amintește pe Sfântul Cuvios Iosif ca fiind întemeietor de vatră monahală, mai ales că a adus din Țara Sfântă șaptesprezece ucenici, de aceeași râvnă și dorință cu el.

Nicio clipă nu a abandonat măreața sa lucrare duhovnicească

Precum marii sfinți cuvioși Teodosie, începătorul vieții de obște, Antonie (promotor al monahismului), Teodor Studitul sau Paisie de la Neamț, deși la dimensiune mai mică, aceeași importanță o are Sfântul Cuvios Iosif pentru Muntele Bisericani și împrejurimile sale.

Rânduiala viețuirii monahale începută de acesta în secolul al XV-lea a luat amploare în decursul istoriei, aici nevoindu-se mai multe sute de monahi, având aceeași râvnă pentru sfințirea și mântuirea sufletelor lor.

Nu avem multe informații despre viața Sfântului Cuvios Iosif. Dar putem înțelege că a fost vas ales al Sfântului Duh. Prin înfrânare a biruit lăcomia de mâncare și iubirea de lucruri pământești, prin post s-a împotrivit pornirilor pătimașe, cu iubirea a copleșit mânia, primind bucuria Duhului Sfânt ca dar pentru ostenelile sale. Astfel s-a nevoit toată viața în privegheri și rugăciuni, fugind de slava deșartă. Nu a abandonat nicio clipă măreața sa lucrare duhovnicească, urcând pe scara virtuților și petrecând în sfințenie.