Viața Sfântului Cuvios Macarie Alexandrinul

Sfântul Macarie a dovedit liniște și răbdare deplină și a săvârșit lucruri mărețe și minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat și marele Antonie zicând: „Iată, Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, și vei fi mai departe moștenitor al faptelor mele bune”.

Sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al așezărilor călugărești numite Chilii.

El a dovedit liniște și răbdare deplină și a săvârșit lucruri mărețe și minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat și marele Antonie zicând: „Iată, Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, și vei fi mai departe moștenitor al faptelor mele bune”. Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea și el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce șapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdețuri crude și legume muiate. Se lupta să înlăture și somnul: douăzeci de zile și douăzeci de nopți n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arșița zilei și în frigul nopții.

Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol șase luni și unde țânțarii mari ca viespile l-au înțepat cumplit, încât i-au bășicat tot trupul; iar după cele șase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproșilor. Odată, săpând un puț, un șarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând: „Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?”. Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioților, îmbrăcat în haine mirenești, vrând să afle cum viețuiește fiecare dintre cei de acolo. Și sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alții, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se așezau la lucru. Macarie însă, udând mlădițe de finic, a stat într-un colț până s-au împlinit patruzeci de zile și a sosit Paștile. Și în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a șezut, nu s-a culcat și nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puțină varză crudă.

Se mai istorisește despre acest sfânt că odată, șezând în ogradă și grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat și a ieșit afară. Și a doua zi dimineața a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: „Eu nu primesc lucruri nedrepte”, iar ea plecându-și capul a ieșit din ogradă.

Acest Macarie a văzut și el pe diavol purtând tot felul de înșelăciuni, înfășurate într-o haină zdrențuită și părând că sunt închise în niște tigvulițe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab și spân, având numai câteva fire de păr pe buză și în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstrești, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie și ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat către Domnul.

Ultimele din categorie