Viaţa Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofronie

     Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeş, judeţul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Ţării Româneşti, ajungând vestit sihastru şi împlinitor al Evangheliei lui Hristos.

     În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de "Schitul Cioara", adunând acolo şi câţiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea şi nedreptatea la care erau supuşi românii ardeleni ortodocşi şi arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioşi să păzească cu sfinţenie dreaptacredinţă ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniţă şi bătut cumplit pentru râvna şi îndrăzneala lui.

     Fiind scos din închisoare, a început iarăşi a mărturisi dreapta credinţă în satele din Munţii Apuseni. Apoi a fost din nou întemniţat şi chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioşilor fiind eliberat, la 14 februiarie 1761 a adunat un "mare sobor" în oraşul Alba Iulia, cerând egalitate în drepturi poporului român şi episcop ortodox pentru credincioşii din Ardeal.

     În acelaşi an, văzându-şi dorinţa împlinită, s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeş, unde, mai trăind puţin, s-a săvârşit cu pace, dându-şi sufletul în mâinile lui Hristos. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, numărându-l în ceata sfinţilor mărturisitori şi se face pomenirea lui la 21 octombrie.

     Sfinte Prea Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Citește alte articole despre: sfânt, cuvios, viață, credinţa, ortodox, uniaţie, sihastru

Ultimele din categorie