Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

    • Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul
      Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

      Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Sfântul Ierarh Iacob a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci.

Cuviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli. Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci. Apoi și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția Cerului, în veci bucurându-se.

Citește despre: