Viața Sfântului Mucenic Mochie

Pe vremea împărăției lui Dioclețian, fiind antipat în Europa Laodichie și Maxim, și pretutindeni stând prigoană împotriva creștinilor, era un preot al Sfintei Biserici a lui Dumnezeu cu numele Mochie, în cetatea Amfipoli, care este în latura Macedoniei. Acela, pe când cei necredincioși săvârșeau spurcatul praznic al necuratului și păgânescului zeu Dionis, aprinzându-se cu râvnă după Hristos Dumnezeu, a stat în mijlocul poporului și a strigat, zicând: „Vedeți și ascultați, o, oameni amăgiți! Până când veți rătăci în întunericul îndrăcirii de idoli, umblând nebunește? Până când nu înțelegeți pierzarea voastră și nu vă îngrețoșați de înșelăciunea voastră cea diavolească? Întoarceți-vă și cunoașteți pe Stăpânul Dumnezeu, Cel arătat prin Unul născut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Care cu lumina adevărului a luminat întunecimea neștiinței".

Acestea și mai multe altele le grăia fericitul Mochie, nu o dată, ci în toate zilele, intrând în popor, cu mare glas mustra jrătăcirea închinării de idoli, iar pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, îl propo­văduia. Iar cetățenii cei orbiți cu nebunia, neluând aminte la folositoarele cuvinte ale învățătorului celui insuflat de Dumnezeu, își săvârșeau înainte necurata lor prăznuire. În acest timp, a venit de la Apolonia, cetatea Macedoniei, în Amfipoli, un antipat cu numele Laodichie, care aducea jertfă lui Dionis. Și s-a înștiințat că Mochie, slujitorul lui Hristos, pe mulți i-a întors de la prăznuirea lui Dionis, căci necredincioșii cleveteau asupra sfântului, zicând: „Aici este un învățător creștin, care cu învățături străine amăgește poporul, ca să creadă în Omul Cel răstignit și omorât, și mulți, ascultându-i amăgirile lui, s-au întors de la zeii noștri; deci, de nu vei opri învățătura aceea, toată cetatea se va duce în urma lui și vor fi în deșert jertfele cele făcute zeilor".

Atunci antipatul, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe sfânt. Deci, șezând la judecată și punând înaintea lui pe mărturisitorul lui Hristos, a zis către dânsul: „Spune-mi cine ești tu, cel ce nu voiești să jertfești cu noi; iar pe cei ce jertfesc îi îndărătnicești și abați norodul de la închinarea zeilor?" Sfântul Mochie a răspuns: „Neștiutorule, cel ce nu cunoști adevărul, pentru ce întrebi de acelea pe care nu poți a le înțelege? Adună-ți întâi gândurile minții tale și cunoaște adevărul, că eu, învățând Sfânta Scriptură, am cunoscut cum că idolii păgânilor sunt diavoli și nădejdea cea către dânșii este deșartă". Laodichie a zis: „Văd că ai învățat multe a grăi". Mochie a zis: „Din multa noastră grăire se învață adevărul, pe care, ca să-l înțelegi, ascultă cele ce zic: Zeii cărora vă închinați sunt diavoli muți și surzi". Laodichie a zis: „Jertfește zeilor ca să-ți dobândești viața ta, pe care singur de voie ai gândit să o pierzi". Răspuns-a sfântul: „O, antipate, moartea cea pentru Hristos îmi este mie mare câștig!"

Atunci antipatul, suflând cu mânie, a poruncit să spânzure pe Sfântul Mochie în pielea goală și cu unghii de fier să-i strujească trupul lui până la oase, de la cap până la picioare. Și strujindu-l, sfântul striga către Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, Cel ce împărățești în veci și strălucești cu razele dreptății, arată robilor Tăi dumnezeirea Ta și dă-mi mie ca fără de împiedicare să mă nevoiesc pentru poruncile Tale". Deci slujitorii aceia au muncit mult pe sfânt, până ce au ostenit. Atunci muncitorul, mâniindu-se asupra lor, a poruncit să-i gonească pe dânșii ca pe niște leneși și neputincioși; iar pe mucenic, dezlegându-l, l-a pus iarăși înaintea sa. Și a stat sfântul mai tare cu trupul și mai îndrăzneț în mărturisirea adevărului, slăvind pe Dumnezeu cu mare glas. Deci a zis către dânsul Laodichie: „Jertfește zeului Dionis, ca să te izbăvesc pe tine de răutățile cele multe". Mucenicul a răspuns: „Oare ți se pare a fi Dumnezeu, idolul cel ce este nemișcat și fără de glas și făcut cu meșteșug de mâini omenești? O, rătăcitule slujitor al diavolului, oare nu vezi că n-a slăbit trupul meu de muncile tale și n-am simțit durerea în bătăi, pentru că toată puterea ta este deșartă?"

Auzind acestea, Laodichie a zis: „Această neslăbire a ta în munci, nu este din puterea Dumnezeului tău, ci din meșteșugul cel vrăjitoresc. Deci voi porunci să te ardă pe tine în foc, ca toate alcătuirile și încheieturile tale să se facă cenușă și să se arunce în vânt". Și îndată a poruncit muncitorul ca să pregătească un cuptor mare cu smoală, cu câlți și cu vreascuri. Și, făcându-se aceasta, flacăra cuptorului ieșea la o înălțime ca de șaizeci de coți, încât se întunecase văzduhul de fum. Atunci Laodichie a zis către sfânt:„Jertfește zeului Dionis". Iar mucenicul tăcea. Și iarăși a zis muncitorul: „Până când vei petrece în nesupunerea ta? Vezi focul cel gătit pentru tine! Deci cunoaște puterea zeului Dionis și te închină lui". Răspuns-a sfântul: „Ți-am zis ție, o, antipate, că nu mă voi închina pierzătorului de suflete omenești, cel surd, orb și mut. Să știi că cel ce se numește de tine Dumnezeu, nu este Dumnezeu, ci idol".

Răspuns-a Laodichie cu mânie: „O, blestematule, au doar acela este idol, care are întru sine putere dumnezeiască? Pentru că puterea aceea ce este în el, primește de la noi jertfe și ne dăruiește nouă mântuire". Zis-a către dânsul sfântul: „Oare vei voi ca, apropiin- du-mă, să jertfesc dumnezeului tău și toți, văzându-mă aducând jertfa, să cunoască puterea lui Dionis?" Laodichie a zis: „Închină-te și jertfește și atunci vei cunoaște puterea aceluia".

Deci intrând Sfântul Mochie în capiștea idolească, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și, întrarmându-se astfel cu arma lui Hristos asupra diavolului, a stat unde era idolul lui Dionis întărit și s-a rugat către adevăratul Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, Cel ce ții toată făptura și toate le-ai zidit prin Hristosul Tău; Cel ce ai rușinat pe diavolul cel înstrăinat de adevărul Tău și ai dăruit fericirea înțelepciunii celor ce se tem de Tine și cinstesc numele Tău cel sfânt; Cel ce ai sfărâmat idolii Babilonului și ai arătat adevărata credință a proorocului Daniil; Cel ce ai făcut zadarnic urâtul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tăi și ai stins văpaia focului în cuptor; Cel ce ai înecat pe învârtoșatul Faraon în adâncul mării; Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Moise și ai scos prin toiag apă din piatră; Tu, Cel ce ești acum și ai fost și mai înainte și vei fi împărat veșnic, auzi-mă pe mine robul Tău, că iată mă rog Ție! Vino în ajutorul meu și arată puterea Ta acelora care socotesc adevărul drept minciună, ca să Te cunoască pe Tine Unul, adevăratul și veșnicul Dumnezeu și să gonească lumina Ta întunericul rătăcirii închinării de idoli!"

Astfel rugându-se sfântul, a strigat cu mare glas către idol, zicând: „Netrebnicule și deșertule, mutule și nesimțitorule Dionise, ție îți poruncesc, în numele cel mare și preaslăvit al Hristosului meu, Cel ce locuiește întru cei de sus, să cazi din întărirea ta și să te întinzi pe pământ, ca să se arate la toți neputința ta". Și îndată s-a cutremurat pământul și capiștea și a căzut idolul cu mare zgomot, risipindu-se ca praful; și au fugit afară toți cei ce erau acolo de frică și se mirau de lucrul ce se făcuse. Atunci Sfântul Mochie a zis către antipatul Laodichie: „Iată, vezi înșelăciunea diavolească care afundă pe oameni în moarte; deci,, vino și adună praful zeului tău spre care ai nădăjduit și cunoaște în ce fel de pierzare stai".

Iar Laodichie s-a mâhnit foarte, fiindu-i jale de idolul lui, Dionis, și îndată a poruncit ca, luând pe sfânt, să-l arunce în cuptorul cel ars. Deci, fiind sfântul aruncat în foc, stătea în mijlocul văpăii ca într-o grădină frumoasă și cânta binecuvântând pe Dumnezeu. Și se vedeau împreună cu dânsul trei bărbați cântând, între care unul era luminos la față ca soarele și strălucirea lui covârșea lumina focului. Iar Sfântul Mochie zicea în foc: „Îți mulțumesc, Stăpâne, Dumnezeul părinților noștri, Căruia toate se supun! Bine ești cuvântat, Doamne al puterilor, Făcătorul tuturor oștilor cerești, Cel lăudat de gurile Sfinților Arhangheli, Cel care ai fost de față în văpaie cu cei trei tineri și Tu ai fost văzut al patrulea! Rogu-mă Ție, Mântuitorul meu, revarsă văpaia cea înfocată a acestui cuptor aprins și arde pe antipatul acesta. Pune asupra lui mânia Ta cea nesuferită și pierde-l cu iuțimea Ta, ca toți să știe că Tu ești în cer, Unul Adevăratul Dumnezeu".

Și îndată văpaia din cuptor s-a întins până la antipat, arzându-l și prefăcându-l în cenușă împreună cu zece ostași, care stăteau înaintea lui, încât n-a rămas nici o părticică din trupurile lor, pentru că mânia lui Dumnezeu i-a pierdut. Și s-a înfricoșat tot poporul care era acolo și a fugit departe de cuptor, iar sfântul a ieșit din foc întreg și nevătămat.

După o minune preaslăvită ca aceasta, Talasie, mai marele cetății, umplându-se de mânie, a prins pe Sfântul Mochie și l-a închis în temniță. Iar după douăzeci de zile a venit în cetatea aceea alt antipat, cu numele Maxim și, înștiințându-se de sfânt și de pieirea lui Laodichie, s-a sfătuit cum ar putea să piardă pe mucenic. Deci, șezând la judecată într-un loc înalt, la vederea tuturor, a pus de față pe robul lui Hristos și a zis către el: „Spune-mi numele și nașterea ta". Sfântul a răspuns: „De voiești să știi neamul și numele meu, află că tatăl meu se numea Evfratie, iar maica mea, Evstatia, care, curățindu-mă cu Sfântul Botez, m-au numit Mochie. Ei m-au crescut în dreapta credință creștinească, învrednicindu-mă de rânduiala pre­oțească în Biserica lui Hristos, Dumnezeul meu; și acum, iată, m-am apropiat de bătrânețe". Maxim a zis: „Ce au fost părinții tăi?" Răs- puns-a sfântul: „Tatăl meu a fost cetățean al marii cetăți Roma, cinstit cu rânduială ostășească; iar maica mea a fost fiica antipatului Lampadie". Zis-a Maxim: „Dacă ești de neam așa de cinstit, cum de te-ai dat la vrăjitorie, care lucru nu este cuviincios unui neam bun ca acesta, și ai sfărâmat pe marele zeu Dionis, iar pe Laodichie, prietenul împărătesc, l-ai ars și ai făcut deșarte jertfele de prăznuiri?"

Răspuns-a Sfântul Mochie: „Nu eu, ci Atotputernicul meu Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a sfărâmat idolul cel fără desuflet al lui Dionis și a ars cu focul mâniei Sale pe vrăjmașul Său, Laodichie; iar eu, cu frică slujind Stăpânului meu din toată inima, mărturisesc cu gura mea preasfânt numele Lui". Maxim a zis: „încetează de la nebunia ta și, apropiindu-te, jertfește lui Apolon, ca să nu mori rău". Mucenicul a zis: „Rău voi muri dacă voi uita. facerile de bine și scutirile adevăratului Dumnezeu, jertfind acelor care sunt idoli".

Deci Maxim a poruncit să lege pe mucenic de două roți, ce erau rânduite spre muncire, ca, întorcând roțile, să-l sfărâme și să-i rupă încheieturile. Dar sfântul, muncindu-se, zicea: „Cât de dulce este dragostea cea către Dumnezeu"; iar către muncitor zicea: „Fă cu sârguință voia tatălui tău, diavolul, pentru că doresc tot felul de munci și de morți pentru Hristos, Dumnezeul meu".

După aceea s-a rugat, zicând: „Stăpâne, dătătorule al gându­rilor celor curate, ajutătorule, sprijinitorule și izbăvitorul meu, mulțumesc Ție, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, a intra în nevoința aceasta și mi-ai ajutat asupra diavolului. Tu ești Dumnezeu, Cel ce întărești mintea mea, ca să nu o biruiască gândurile cele necurate; fă ca să se îndulcească întru Tine, Făcătorul meu, că mare este numele Tău, celor ce Te iubesc pe Tine”. Astfel rugându-se sfântul, s-au sfărâmat roatele și, dezlegându-se, era sănătos. Și s-au mirat de aceastăminune toți cei ce priveau; iar muncitorul s-a rușinat ca unbiruit și, aprinzându-se de mânie asupra mucenicului, a poruncit să-l arunce în temniță. După trei zile, scoțându-l la priveliște, l-au dat fiarelor să-l mănânce. Deci a slobozit asupra lui doi lei ce răcneau de foame. Însă după ce leii s-au apropiat de mucenic, s-au plecat înaintea lui și, cuprinzându-i picioarele, i le lingeau, ca și cum le-ar fi sărutat. Iar poporul, văzând acestea, a strigat: „Să se elibereze dreptul acesta, pe care Dumnezeu îl iubește și fiarele îl cinstesc”.

Atunci antipatul Maxim a trimis pe mucenic la ighemonul Filipisie din Perint, cetatea Traciei, care acum se numește Eraclea, scriind toate cele ce s-a făcut cu dânsul. Iar acel ighemon, ținând pe sfânt în temniță opt zile, a poruncit să-l ducă în Bizanț, ca acolo să i se taie capul. Și după ce l-a dus la locul cel de tăiere, mucenicul, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Bine ești cuvântat, Doamne, Cel ce ai zidit veacurile și aduci la săvârșire nevoințele sfinților, primește în pace sufletul meu!”. Atunci s-a auzit glas din cer, zicându-i: „Bucură-te, Mochie, nevoitorule cel bun, care arătat ai biruit puterea muncitorului! Vino și te sălășluiește împreună cu părinții în împărăția cerească. Te-ai ostenit în lume, odihnește-te și te veselește în Cer”.

Și i s-a tăiat capul Sfântului Mochie, mucenicul lui Hristos, săvârșindu-și nevoința sa cea purtătoare de chinuri în a unsprezecea zi a lunii mai, în care zi binecredinciosul împărat Constantin îi făcea după aceea praznic, căci a zidit o biserică în numele lui, unde a pus cinstitele lui moaște și în ziua pomenirii lui a făcut înnoirea cetății, pe care a numit-o cu numele său, Constantinopol. Deci dacă cineva prăznuiește sfânta pomenire a mucenicului lui Hristos Mochie, să creadă că va avea parte cu el de darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine cinste, slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie