Viaţa Sfinților Mucenici Trofim și Teofil

Sfinţii Mucenici Trofim şi Teofil, şi împreună cu dânşii şi alţi credincioşi şi adevăraţi robi ai lui Hristos, în număr de 13, au pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Ei, nesupunându-se voii păgânului chinuitor şi nevoind să aducă jertfe idolilor celor fără de suflet şi să se lepede de Hristos, au fost spânzuraţi la muncire şi li s-au strujit trupurile lor cu fiare ascuţite. Apoi păgânii i-au împroşcat cu pietre pe răbdătorii de chinuri şi, sfărâmându-le fluierele picioarelor, i-au aruncat în foc. Dar cu tăria cea atotputernică a lui Dumnezeu, ei au fost păziţi vii şi întregi în mijlocul văpăilor celor mari şi au ieşit din foc fără de vătămare. Atunci muncitorul, aprinzându-se şi mai mult de mânie, ca de focul iadului, a poruncit să-i ucidă pe toţi cu sabia şi li s-au tăiat cinstitele lor capete, pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Capul a toată Biserica.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie