Viața Sfântului Cuvios Agapit doctorul fără de arginți din Lavra Peșterilor din Kiev

Pomenirea Sfântului Agapit se săvârșește la 1 iunie (ziua fericitei sale adormiri, veacul al XI-lea) și la 28 septembrie (Soborul Sfinților din Peșterile de Aproape).

Acesta se îndrepta către marea Lavră a Peșterilor cu gândul fierbinte de a deveni monah în vremea starețului Antonie care, după rânduita vreme de încercare, îl tunse în monahism. De la el, Sfântul Agapit deprinse slujirea bolnavilor și tămăduirea acestora cu rădăcini, plante și rugăciuni.

Astfel, dacă vreun frate de îmbolnăvea, Sfântul Agapie lăsa chilia și liniștea sa și alerga lângă acela. Priveghea lângă dânsul, îl ajuta la orice nevoie ar fi avut și-l îngrijea până la deplina sa însănătoșire. Și chiar de boala era îndelungată, iar bolnavul își pierdea răbdarea și începea a se văita, Sfântul Agapit îl mângâia cu multe cuvinte de îmbărbătare și cu îndemnuri la răbdare.

Urmând astfel cu smerenie pilda părintelui său duhovnicesc, starețul Antonie, cuviosul Agapit fu învrednicit de Dumnezeu cu darul tămăduirii, căci tămăduia de orice boală prin rugăciune și dând bolnavilor să mănânce din rădăcinile cu care și el se hrănea.

Vestea despre dânsul nu întârzie să se răspândească în tot ținutul Kievului. Pricină pentru care mare mulțime de bolnavi începură a veni la mănăstire, pentru a primi tămăduire de la Sfântul Agapit.

În vremea aceea trăia la Kiev un medic armean cu credință (în veacul al V-lea, armenii se rupseră de Biserica Ortodoxă, respingând hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, și îmbrățișând erezia monofizită). Acesta era vestit pentru că vedea orice boală, vindeca mare parte dintre boli și spunea celor bolnavi cât mai aveau de trăit, iar dacă bolnavul era în stare critică nu primea să se îngrijească de el.

Odată, au adus la mănăstire un boier grav bolnav, căruia acest doctor armean i-a vestit că avea să moară peste 8 zile. Cuviosul Agapit s-a rugat deasupra bolnavului, i-a dat să mănânce rădăcini din farfuria sa, iar bolnavul s-a tămăduit pe dată.

Ajungând la urechile doctorului vestea tămăduirii minunate a bolnavului și umplându-i-se inima de invidie, începu a-l învinui dinaintea oamenilor de înșelătorie.

Odată, aduseră slujitorii doctorului un bolnav de care acesta era sigur că avea să moară, căci îi dăduse a bea otravă în chip de medicament. Cuviosul Agapit, văzând starea gravă a bolnavului, a adus repede niște rădăcini tămăduitoare și le-a băgat cu greutate în gura bolnavului, apoi a căzut cu fața la pământ, rugându-se fierbinte către Dumnezeu pentru sărmanul om. Nu după multă vreme, cel muribund s-a umplut de viață și s-a ridicat din patul bolii.

Auzind aceasta, doctorul, orbit de furie, a poruncit slujitorilor să ticluiască o cale de a-l otrăvi pe însuși Agapit. Iar aceștia, venind cu chip de închinători evlavioși, i-au dat băutura otrăvitoare cuviosului părinte spunându-i că este sirop de fructe. Iar cuviosul o bău și nu păți nimic.

Nu după multă vreme, se îmbolnăvi chiar domnitorul Vladimir Vsevolod Monomahul, ce se să găsea pe atunci la Cernigov.

Mult se strădui doctorul armean să îl însănătoșească fără însă a izbuti ceva, căci domnitorul ajunse în pragul morții. Văzând aceasta, trimise vorbă starețului Lavrei Peșterilor de atunci, Ioan, să-l trimită pe cuvios la Cernigov, însă Sfântul Agapit îi spuse cu smerenie starețului:

– Cinstite părinte, dacă voi merge la domnitor pentru a-l vindeca, atunci va trebui să merg și la alții care vor avea aceeași nevoie. Toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu. Cer deci binecuvântarea voastră să nu mă duc în acel loc unde mă așteaptă slava omenească, căci am făgăduit Domnului să o ocolesc până la ultima mea suflare. Dacă va fi nevoie, dați-mi binecuvântare să plec într-un loc ascuns, până ce va trece această ispită. Dacă însă doriți să mă trimiteți cu orice chip la Cernigov, atunci voi face ascultare. Fie deci nu după cum voiesc eu, ci după voia sfinției voastre.

Admirând smerenia cuviosului părinte, starețul nu stărui să se ducă. În cele din urmă, după multe stăruințe, trimișii primiră de la cuviosul Agapit câteva rădăcini tămăduitoare pe care, luându-le domnitorul îndată, se făcu sănătos.

Plin de bucurie și recunoștință, domnitorul trimise multe răsplăți în aur cuviosului părinte, pe care acesta le lepădă ca pe nimic, cerând ca toată bogăția aceea să fie dată săracilor, spunându-i boierului trimis de domnitor:

– Fiul meu, eu niciodată nu primesc răsplată pentru tămăduirile săvârșite, căci acestea se săvârșesc nu prin puterea mea, ci prin puterea lui Hristos.

Peste câțiva ani, se îmbolnăvi și Cuviosul Agapie, prilej cu care îl cercetă și doctorul armean, prefăcându-se că se interesează de sănătatea lui.

– Ia spune-mi, părinte, cu ce plante se tratează boala voastră?

– Cu acelea pe care mi le va arăta Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor, răspunse fără de răutate cuviosul.

Disprețuindu-l ca pe unul ce nu are nici cea mai mică idee de medicină, doctorul armean îi spuse:

– Vă spun cu adevărat că nu mai aveți mai mult de 3 zile de trăit. Vă dau cuvântul meu că, dacă în 3 zile nu veți muri, eu îmi voi schimba viața și mă voi face monah ca și sfinția voastră!

Auzind aceste cuvinte, cuviosul se înfurie, spunându-i:

– Aceasta este arta ta? În loc să salvezi, prevezi moartea? Dacă ești capabil, fă-mă bine! De nu, de ce-mi spui că voi muri în 3 zile? Află deci că Domnul m-a înștiințat că mă va lua lângă Dânsul peste 3 luni!

Între timp, aduseseră la cuvios un bolnav de la Kiev pentru a-l face bine, căruia cuviosul îi dădu unele plante pentru însănătoșire. Auzind batjocurile medicului, se întoarse către dânsul, spunându-i:

– Mănâncă și tu din aceste plante, te rog.

– Nu pot, părinte, deoarece noi avem în aceste zile post negru și astăzi nu pot mânca nimic.

– Dar cărei credințe aparții tu?, întrebă cu îndoială cuviosul.

– Dar bine, nu ați auzit despre mine? Sunt armean.

– Armean, strigă cuviosul cu furie sfântă. Și cum ai îndrăznit să intri aici, înlăuntru? Cum ai îndrăznit să-mi întinezi chilia cu prezența ta eretică și să mă atingi? Pleacă de aici, nerușinatule și ereticule!

Iară medicul plecă rușinat.

Cuviosul Agapit mai trăi 3 luni, așa după cum îl înștiințase Domnul, iar la 1 iunie adormi în pace, fiind îngropat cu cinste în peștera Cuviosului Antonie, alături de ceilalți nevoitori ai obștii.

După o vreme, medicul se înfățișă starețului, povestindu-i că îi apăruse cu o zi înainte Sfântul Agapit, spunându-i:

– Ai promis că te vei lepăda de erezia ta și că te vei face monah. Dacă acum nu vei respecta această făgăduință, îți vei pierde sufletul! Dumnezeu nu Se lasă înșelat!

Și, într-adevăr, acesta trecu la credința dreptslăvitoare, rămase în mănăstire și deveni monah, dăruindu-și întreaga viață tămăduirii rănilor sufletului său și rugăciunii neîncetate către marele Doctor Iisus Hristos.

Pomenirea Sfântului Agapit se săvârșește la 1 iunie (ziua fericitei sale adormiri, veacul al XI-lea) și la 28 septembrie (Soborul Sfinților din Peșterile de Aproape).

Ultimele din categorie