Acest între sfinţi, părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grab­nica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor ce­reşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mănăstirea numită Pelechit, şi amestecându-se pe sine cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci, slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvârşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat, căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate şi ploaie din cer a pogorât prin rugăciune. Şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el, căci unii durerile sufleteşti prin el şi le curăţeau, iar alţii trupeşti vindecări dobândeau şi, întărindu-se, se întorceau la casele lor.

Auzind vestea aceasta Tarasie, preasfântul patriarh al Constantinopolului, a trimis de 1-a chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă şi era deznădăjduit de vindecare. Şi mergând sfântul la casa sa, l-a vindecat. După aceea şi pe soţia lui, de aceeaşi boală pătimind şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi a vindecat-o sfântul, pe care binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut şi slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării ca cei mulţi.

Şi ducându-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulţită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanţ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe prea- sfinţitul patriarh Nichifor, şi care chinuia pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori şi cu cumplite bătăi. Atunci şi acest minunat bărbat, fiind din pomeniţii mai sus sfinţi părinţi, a fost dat la felurite chinuri şi a petrecut în închisoare până la sfârşitul acelui împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Gângavul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nu a reuşit să-l înduplece de partea lui a fi, pentru care şi izgonindu-l la ostrovul Afusie, îl avea în pază.

Iar sfântul suferind toate vitejeşte, mulţumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi făcător de minuni acolo arătându-se, s-a mutat către Domnul.