În vremea împărăției lui Dioclețian și Maximilian, fiind în Tarsul Ciliciei judecător Numerie Maxim Antipatul, au fost prinși trei creștini: Tarah, Prov și Andronic în cetatea Pompeopoliei, care au fost duși la judecată înaintea lui Antipatul. Și privind spre dânșii Maxim Antipatul, l-a văzut pe Tarah bărbat bătrân și cinstit și a zis către dânsul: „Cum te numești? Căci pe tine se cade mai întâi a te întreba, ca pe cel mai bătrân dintre toți”. Iar Tarah a răspuns: „Sunt creștin”. Și i-a zis Antipatul: „Nu-mi spune mie credința ta cea necurată, ci spune-mi numele tău”. Iar Tarah iarăși a zis: „Sunt creștin”. Apoi Maxim a zis slujitorilor care erau acolo: „Bateți-l peste gură și spuneți-i să nu răspundă așa înaintea judecătorului”. Iar Tarah, în timp ce era bătut, zicea: „Eu vă spun că sunt creștin și acest nume îmi este mai scump decât numele cel dat de părinții mei. Iar dacă vreți să-l știți și pe acesta, vă spun că părinții mei m-au numit Tarah, iar când eram ostaș mă numeau Victor”. Apoi Maxim Antipatul l-a întrebat pe el: „De ce neam ești, Tarahe?”. A răspuns Tarah: „Sunt de neam roman și am slulbă de ostaș și sunt născut în Claudiopol, cetatea Siriei și pentru că sunt creștin am lăsat ostășia”.

Antipatul i-a zis: „Nevrednic ai fost de a fi ostaș, însă spune-mi cum ai ieșit din oaste?”. Iar Tarah i-a răspuns: „L-am rugat pe Publion voievodul și m-a eliberat”. Maxim Antipatul a zis: „Cruță-ți bătrânețile tale și ascultă porunca împăraților noștri ca să ai cinste de la mine. Apropie-te și jertfește zeilor noștri, de vreme ce și împărații care stăpânesc lumea se închină lor”. Iar Tarah a răspuns: „S-au rătăcit, fiind înșelați de Satana”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: „Sfărmați-i fălcile, căci grăiește împotriva împăraților, spunând că aceștia s-au rătăcit”. Iar Tarah a zis: „Am grăit și voi grăi astfel, de vreme ce s-au rătăcit ca niște oameni”. Iar Antipatul a zis: „Lasă-ți nebunia ta și jertfește zeilor noștri”. Tarah răspunse: „Eu Dumnezeului meu îi slujesc și Îi aduc jertfă nu cu sânge, ci cu inimă curată”. Antipatul a zis: „Te sfătuiesc să-ți cruți bătrânețile tale și să lași deșertăciunea creștinească și să jertfești zeilor”. Tarah i-a zis din nou: „Nu voi face această fărădelege de vreme ce iubesc Legea Dumnezeului meu și nu mă voi depărta de la El”. Antipatul a zis: „Alta este legea pe care se cade a o păzi”. Iar Tarah a răspuns: „O! ce nebunie! Pieritoare este legea voastră care vă poruncește vouă, păgînilor, să cinstiți pietrele și lemnele, lucruri făcute de mâini omenești și să vă închinați lor”. Și Antipatul a poruncit celor ce stăteau de față să-l lovească pe Tarah peste grumaz, iar mucenicul, răbdând loviturile, zicea: „Nu mă voi depărta de la mărturisirea aceasta care mă mântuiește”. Antipatul a zis: „Eu te voi întoarce de la această nebunie și te voi face înțelegător”.

Mucenicul i-a zis: „Fă ceea ce voiești, ai stăpânire asupra trupului meu, dar nu și asupra sufletului meu”. Maxim Antipatul a spus: „Dezbrăcați hainele de pe dânsul și să fie bătut cu toiege”. Iar Tarah, pe când era bătut, grăia: „Acum într-adevăr m-ai făcut înțelept și priceput, căci cu aceste bătăi mai mult nădăjduiesc spre Dumnezeu și spre Fiul Lui”. Iar Antipatul a zis: „Nedreptule și blestematule! Ai spus înainte că unui Dumnezeu slujești, și acum mărturisești doi, adică pe Dumnezeu și pe Hristos, Fiul Lui. Apoi cum slujești la acești doi, iar de zeii noștri cei mulți te lepezi?”. A răspuns Tarah: „Eu mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu”. A zis antipatul: „N-ai numit tu pe Dumnezeu și pe Hristos?”.

Tarah i-a zis: „Hristos este Fiul lui Dumnezeu, deopotrivă după Dumnezeire cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, nădejdea tuturor creștinilor; și, pătimind pentru El, ne mântuim”. Maxim Antipatul a zis: „Lasă vorbă multă și jertfește zeilor noștri”. Iar Tarah a răspuns: „Nu sunt mare vorbitor, dar grăiesc adevărul; tot așa am crezut și acum șaizeci și cinci de ani și de la adevăr nu mă îndepărtez”. Iar un sutaș, cu numele Dimitrie, care era acolo, a zis: „O! omule, cruță-te pe tine și închină-te zeilor, ascultă sfatul meu”. Tarah a răspuns: „Depărtează-te de la mine cu sfatul tău, slujitor al Satanei”. Apoi Maxim Antipatul a poruncit ca pătimitorul lui Hristos să fie legat cu lanțuri mari de fier și să fie aruncat în temniță. După aceea antipatul a zis către slujitor: „Aduceți-mi pe altul”. Iar Dimitrie sutașul a zis: „Iată, stăpâne, stă de față înaintea ta”.

Iar Numerie Maxim Antipatul, văzând pe celălalt creștin stând înaintea lui, a zis: „Spune-mi mai întâi numele tău”. Iar cel ce stătea înaintea lui a răspuns: „Cel dintâi și cel mai cinstit nume pe care îl am este numele de creștin, iar celălalt nume, pus de oameni, este Prov”. Antipatul l-a întrebat: „De ce neam ești Prove?”. Iar Prov a răspuns: „Tatăl meu era din Tracia și eu m-am născut în Perghia Pamfiliei și sunt creștin”. Maxim Antipatul a zis: „La nimic nu-ți folosește numele de creștin. Ascultă-mă pe mine, jertfește zeilor dacă vrei să fii cinstit de boieri și nouă să ne fii prieten”. Prov a răspuns: „Nu voiesc cinste de la stăpânitori și nu doresc prietenia voastră, pentru că slava și mulțimea bogățiilor mele le-am lăsat ca să slujesc Dumnezeului Celui viu”. Antipatul a zis: „Dezbrăcați-l, întindeți-l jos și bateți-l cu vîne de bou”. Și bătându-l pe Sfântul Prov, sutașul Dimitrie, i-a zis: „O! omule, vezi sângele tău curgând pe pământ, deci cruță-te pe tine”.

Prov i-a răspuns: „Trupul meu este în mijlocul vostru, dar chinurile nu mă clatină în credința mea”. Maxim Antipatul a zis: „Oare lăsa-vei deșertăciunea ta, ori vei rămâne în împietrirea ta?”. Atunci Prov i-a zis: „Nu sunt deșert, ci sunt mai îmbărbătat decât voi întru Domnul”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: „Întoarceți-l și bateți-l și pe pântece”. Iar Prov, în acea cumplită bătaie a zis: „Doamne ajută-mi mie, robul Tău”. Antipatul a spus slujitorilor săi: „Bateți-l și-l întrebați: unde este ajutorul lui?”. Prov a răspuns: „Ajutorul meu îmi ajută și-mi va ajuta, pentru că nesocotesc chinurile tale la care mă supui și nu mă plec din cauza lor la voia ta”. Maxim Antipatul a zis: „Caută la trupul tău, ticălosule, pentru că pământul s-a umplut de sângele tău”. Prov i-a răspuns: „Aceasta s-o știi: atunci când trupul meu pătimește pentru Hristos, sufletul meu se tămăduiește și învie”. Și judecătorul a poruncit ca să înceteze de a-l mai bate pe sfânt și a zis: „Legați-i cu fiare mâinile și picioarele și aruncați-l în temniță și să nu lăsați pe nimeni să meargă la dânsul și să nu aibă nimeni grijă de el”.

După aceasta, la porunca lui Maxim Antipatul, a fost adus la judecată al treilea creștin și fiind întrebat ce nume are acesta a răspuns: „Sunt creștin”. Antipatul a zis: „Cei care au fost aici înaintea ta nici un folos n-au avut de numele acesta, de aceea ți se cade ca în alt chip să răspunzi”. Iar el a răspuns: „Numele de obște între oameni îmi este Andronic”. Maxim Antipatul i-a zis: „De ce neam ești Andronic?”. Andronic a răspuns: „Sunt de neam cinstit, fiu al unuia dintre cei mai de frunte cetățeni ai Efesului”. Apoi Maxim Antipatul i-a spus: „Cruță-te pe tine și ascultă-mă că pe un tată, pentru că cei care au fost înaintea ta aici și au grăit vorbe nebune nimic bun n-au aflat, iar tu cinstește pe zeii care sunt mai mari și sunt părinții noștri”. Andronic i-a zis: „Bine i-ai numit pe ei părinți; căci voi aveți tată pe Satana și sunteți fii ai diavolului și faceți voia lui”. Maxim Antipatul a zis: „Tot încă mă defăimezi pe mine, tinere? Oare nu știi că acum îți sunt pregătite chinurile cele grozave?”.

Andronic a răspuns: „Nu cumva ți se pare judecătorule că eu sunt nebun ca să fiu mai prejos decât pătimitorii care au fost înaintea mea? Sunt gata la toate chinurile”. Iar sutașul Dimitrie a zis către Andronic: „Ticălosule, ascultă porunca mai înainte de a-ți cădea carnea de pe oase”. Iar Andronic i-a răspuns: „Mai bine este să piară trupul meu, decât să faceți cu sufletul meu ceea ce voiți”. Maxim Antipatul a zis: „Ascultă de noi și jertfește zeilor, mai înainte de a pieri”. Andronic a răspuns: „Din tinerețele mele niciodată n-am slujit zeilor și nici acum nu voi jertfi lor”. Iar Maxim Antipatul a zis: „Răniți-i trupul”. Apoi Anxie, un sutaș din altă ceată, stând acolo a zis către Andronic: „Supune-te antipatului, căci ca un tată te sfătuiesc să faci această”. Andronic i-a răspuns: „Ești bătrân și nu ai înțelepciune dacă îmi dai un asemenea sfat ca să mă închin pietrelor și să jertfesc diavolilor”. Iar când era bătut, antipatul i-a zis: „Au nu simți durerile în aceste chinuri cumplite? Pentru ce nu ai milă de tine însuți și nu te depărtezi de la deșertăciunea ta care nu poate să te mântuiască pe tine?”. Andronic i-a răspuns: „Aceea ce tu numești deșertăciune îmi este mărturisire foarte bună, căci am toată nădejdea în Domnul, iar înțelepciunea ta cea vremelnică va pieri cu moarte veșnică”. Antipatul i-a zis: „Cine te-a învățat nebunia aceasta?”. Iar Andronic a răspuns: „Cuvântul cel ce viază și întru care viem, Domnul din ceruri este nădejdea învierii noastre”. Maxim Antipatul a zis: „Lasă-ți nebunia ta până ce nu începem a te chinui cu cele mai cumplite chinuri”. Andronic a răspuns: „Trupul meu este pus înaintea ta. Ai stăpânire asupra lui, fă cu el ce voiești”. Antipatul a zis: „Bateți-l peste gură”. Andronic a răspuns: „Să vadă Domnul pentru ce mă chinui ca pe un ucigaș de oameni”.

Iarăși a zis antipatul: „Pentru ce nu asculți poruncile împărătești și socotești întru nimic judecata mea?”. Andronic a răspuns: „Pentru că nădăjduiesc spre Dumnezeu și spre milă și dreptatea Lui, de aceea cutez și pătimesc toate acestea”. Judecătorul a zis: „O! vrednicule de moarte! Oare au greșit împărații?”. Andronic i-a răspuns: „În adevăr au greșit, căci de veți voi să înțelegeți, veți cunoaște că este mare păcat și fărădelege a aduce jertfe diavolilor”. Iar judecătorul a zis către cel care îl bătea: „Întoarceți-l și împungeți-l între coaste”. Și Andronic îi grăia: „Înaintea ta sunt, chinuie-mi trupul cum voiești”. Și aceasta făcându-se, Andronic a zis: „S-a întărit în bătăi trupul meu”. Judecătorul a răspuns: „După puțin timp nu vei mai fi”. Andronic a răspuns: „Nu mă tem de îngrozirea ta. Cugetul meu este mai bun decât scornirile răutății tale, de aceea nu mă îngrijesc de chinuri”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Puneți fiare pe grumazul lui, ferecați-i picioarele și să faceți de strajă lângă el”.

După un timp oarecare, Numerie Maxim Antipatul a venit iarăși la judecată și i-a supus pe creștini la întrebări. Mai întâi a silit pe Tarah, ca fiind cel mai bătrân, să jertfească idolilor, făgăduindu-i mare cinste. Iar după ce Tarah, nu numai că nu s-a supus, ci chiar răspundea cu asprime judecătorului, atunci judecătorul a poruncit ca să-i sfărâme gura cu pietre și să-i zdrobească dinții. Apoi a zis către slujitori: „Aduceți foc și întindeți-i mâinile și puneți foc pe dânsele”. Tarah a zis: „Nu mă tem de focul tău vremelnic, ci mă tem că nu cumva, învoindu-mă cu păgânătatea ta, să cad în focul cel nestins”. Și când au pus foc pe mâinile lui, Maxim Antipatul i-a zis: „Iată, se ard cu foc mâinile tale. Pentru ce nu-ți lași nebunia ta și nu jertfești zeilor?”. Tarah a răspuns: „Cu asprimea ta vrei să mă aduci la această nebunie, încât să mă învoiesc cu dorința ta? Să știi că, având ajutorul Dumnezeului meu, mă întăresc întru toate și sunt gata la toate chinurile ce-mi pregătești”. După aceasta antipatul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos și să pună fum otrăvitor dedesubt; amestecând apoi oțet cu sare, să-l toarne în nările lui. Și chinuind în multe chipuri pe Prov și pe Andronic, bătându-i, arzându-i, strujindu-i cu fiare ascuțite și presărându-le sare pe răni, dar nesporind nimic, a poruncit să-i pună în lanțuri până a doua zi.

A doua zi Maxim Antipatul a zis către Dimitrie sutașul: „Să chemi la mine pe necurații creștini”. Sutașul i-a răspuns: „Iată, stau înaintea ta, stăpâne”. Antipatul a zis către Tarah: „Tot nu te-ai săturat de chinuri, de bătăi și de lanțuri? Ascultă-mă, Tarahe, lasă-ți credința ta care nu-ți folosește la nimic și jertfește zeilor prin care toate se țin”. Tarah a răspuns: „Nu poate să fie neadevăr mai mare decât acesta, de vreme ce nu aceștia au putut să rânduiască lumea aceasta, căci lor le este gătit focul și veșnicile munci și nu numai lor, ci și tuturor celor ce fac voia lor”. Antipatul a zis: „Dar nu încetezi nici acum, necuratule? Nu știi că pentru cuvintele tale fără de rușine îndată voi lua capul tău și așa mai curînd vei sfârși cu chinurile?”. Tarah a răspuns: „Aceasta am dorit de la început ca să se scurteze durerile mele cu moarte grabnică, iar acum lungește-mi chinurile ca să crească întru Domnul puterea credinței mele”. Atunci antipatul a zis: „Vor pătimi cu tine și prietenii tăi și vor muri după lege”.

Tarah a răspuns: „Vorbești nebunie, făgăduindu-ne nouă moarte: pentru că numai acei care fac răutăți mor, iar noi cei ce nu știm răul și pătimim pentru Domnul nostru, așteptăm ca de la Dânsul să luăm răsplată”. Antipatul a zis: „Blestematule și necuratule! Ce fel de răsplată așteptați, când viețuiți întru fărădelege?”. Tarah i-a răspuns: „Nu se cade ție, necredinciosule, să știi ce fel de răsplătire ne-a pregătit nouă Domnul în ceruri, pentru care răbdăm furia mâniei tale”. Maxim a zis: „Dar grăiești cu mine cu așa îndrăzneală ca și cum ai fi prietenul meu?”. Iar Tarah a răspuns: „Nu sunt prietenul tău, dar fiind întărit de Dumnezeu am voie să grăiesc așa și nimeni nu poate să mă oprescă”. Și Maxim a zis: „Îndrăzneala pe care o ai tu o voi dezrădăcina din tine, necuratule!”. Tarah a răspuns: „Nimeni nu poate să ia această putere de la mine, nici tu, nici împărații tăi, nici tatăl vostru Satana”.

Maxim Antipatul a zis: „Legați-l, de vreme ce este nebun”. Tarah a răspuns: „De aș fi fost nebun, m-aș fi învoit cu păgânătatea ta”. Antipatul, legând pe sfânt, i-a zis: „Jertfește zeilor mai înainte, până ce nu te voi chinui după faptele tale”. Tarah a răspuns: „Fă ceea ce voiești, necuratule!” Și Maxim a zis: „Să nu socotești că te voi pierde deodată, ci neîncetat te voi chinui până te voi ucide, iar rămășițele trupului tău le voi da spre hrană fiarelor”. Atunci Tarah i-a spus: „Nu făgădui cu cuvintele, ci cu lucrul. Fă degrabă ceea ce voiești să faci”. Iar Maxim i-a zis: „Socotești că după moartea ta niște femei oarecare vor îngropa cu arome trupul tău?”. Și în continuare a spus: „De aceea am să am grijă ca să pierd cu desăvârșire trupul tău”. Și Tarah a răspuns: „Și acum și după moarte fă ce vrei cu trupul meu”. Maxim i-a zis din nou: „Jertfește mai întâi zeilor”. Iar Tarah i-a răspuns: „Nelegiuitule, ți-am spus de atâtea ori că nu voi jertfi zeilor”. Atunci Maxim, judecătorul, a spus către slujitori: „Sfărmați-i fața și gura”. Și făcându-se acestea, Tarah a grăit: „Fața mea ai pierdut-o, iar sufletul mi l-ai înviat”.

Judecătorul a zis: „Ticălosule, încetează cu vorbele tale cele deșarte și jertfește zeilor, ca să te poți izbăvi de chinurile acestea”. Tarah a răspuns: „Mă socotești că sunt nebun și că, nădăjduind spre Domnul, nu voi putea petrece în cer? Tu viețuiești cu trupul o vreme, iar sufletul tău în veci ți-l vei pierde”. Atunci antipatul a zis către slujitori: „Înroșiți o țeapă de fier și puneți-o în fălcile lui”. Răbdând și aceasta, Tarah a zis: „Și mai mari decât aceste chinuri de îmi vei face, nu vei îndupleca pe robul lui Dumnezeu să jertfească idolilor”. Apoi judecătorul a poruncit ca, aducând un brici, să-i fie tăiate urechile și să-i fie jupuită pielea de pe cap și să-i pună cărbuni aprinși pe cap. Iar Tarah grăia: „Chiar de vei porunci să-mi jupoaie tot trupul, nu mă voi depărta de la Dumnezeul meu Care mă întărește ca să sufăr armele războiului tău”. Făcându-se toate acestea, antipatul a zis: „Ardeți în foc alte țepușe și le puneți la subțiorile lui”. Și Tarah, răbdând și aceasta, grăia: „Să caute Domnul din ceruri și să te judece pe tine”. Și antipatul l-a întrebat: „Pe care domn chemi, blestematule”. Iar Tarah a răspuns: „Chem pe Domnul pe care tu nu-L știi, pe Cel ce va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. Iar antipatul a poruncit ca să fie pus sub strajă și să fie adus altul la cercetare. Dimitrie sutașul a zis: „Iată stăpâne, înaintea ta stă Prov”. Și antipatul a grăit: „Te sfătuiesc pe tine, Prove, să iei seama să nu cazi în chinuri ca cel de mai înaintea ta, care a stat în a lui încăpăținare și s-a căit de aceasta; deci jertfește acuma zeilor ca să fii cinstit și de noi și de zei!”.

A răspuns Prov: „Gândul nostru este unul; cu o inimă slujim lui Dumnezeu, iar tu nu nădăjdui să auzi altceva de la noi, căci destule ai auzit și ai văzut și știi că nu poți să ne întorci pe noi de la Dumnezeu. Iată, înaintea ta stau astăzi, neînspăimîntîndu-mă de cel cu care mă îngrozești. Deci ce aștepți mai mult?”. Antipatul a zis: „V-ați sfătuit întru răutatea voastră să vă lepădați de zei”. Apoi a poruncit ca să-l lege și să-l spânzure cu capul în jos, zicându-i: „Cruță-ți trupul mai înainte de a te chinui, pentru că vezi ce fel de chinuri sunt pregătite pentru tine”. Prov i-a răspuns: „Fă ce vrei, căci toate chinurile cele gătite pentru mine vor fi spre mângâierea sufletului meu”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Ardeți țepile și frigeți-i coapsele lui ca să nu mai vorbească ca un nebun”. Iar Prov a grăit: „Pe cât de nebun mă socotești că sunt, pe atât de înțelept sunt în Legea Dumnezeului meu”. Antipatul iarăși a zis către slujitori: „Țepile cele arse în foc să le înfigeți în spatele lui”. Iar Prov, răbdând, a grăit: „Să vadă Domnul din ceruri smerenia și răbdarea mea”.

După aceasta, judecătorul a poruncit să aducă zeilor jertfă de carne și vin și a zis: „Turnați-i pe gât vinul și carnea să i-o băgați cu de-a sila în gura lui”. Și când slujitorii făceau aceasta, Prov a zis: „Să caute Domnul dintru înălțimea scaunului Său și să vadă sila aceasta și să te judece pentru fapta ta”. Judecătorul a zis: „Multe ai răbdat, ticălosule, și iată, acum ai primit jertfă”. A răspuns Prov: „N-ai făcut un lucru mare că m-ai silit. Domnul cunoaște voia mea”. Iar Maxim judecătorul a zis: „Ai mâncat și ai băut din cele jertfite zeilor”. Și Prov a răspuns: „Știe Domnul și vede silnicia pe care o rabd”. Și judecătorul a poruncit slugilor sale: „Împungeți-i pulpele cu țepușe înroșite în foc”. Iar Prov i-a zis: „Nici focul, nici chinurile, nici tatăl tău, Satana, nu vor putea să-l înduplece pe robul lui Dumnezeu de la mărturisirea lui”. Antipatul a zis: „Înroșiți în foc piroane ascuțite, ca să le bateți în mâinile lui”.

Prov a grăit: „Mulțumesc Ție, Doamne, că ai făcut ca și mâinile mele să pătimească pentru numele Tău”. Antipatul a zis: „Pentru chinurile cele multe ți-ai pierdut mintea”. A răspuns Prov: „Stăpânirea ta cea mare nu numai că te-a înnebunit, ci te-a și orbit, pentru că nu știi ce faci”. Antipatul a zis: „Neputinciosule cu trupul, îndrăznești a grăi unele ca acestea asupra mea, căci ți-am lăsat ochii nevătămați?”. Și a poruncit să-i scoată ochii. Făcându-se și aceasta, Prov a zis: „Deși ochii trupului meu i-ai luat, însă ochii cei vii ai credinței nu vei putea să-i iei niciodată”. Antipatul a zis: „După asemenea chinuri oare mai nădăjduiești să rămâi viu? Sau aștepți ca să te lăsăm să mori cu pace?”. Prov i-a răspuns: „Pentru aceasta mă nevoiesc, ca să săvârșesc mărturisirea cea bună și întrega și să fiu ucis de tine fără de milă”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Luați-l, de aici, legați-l și să fie păzit de străji, ca să nu vină la dânsul cineva din cunoscuții lui și să-l fericească pentru chinurile îndurate”.

După aceasta antipatul a zis: „Aduceți-mi-l înainte pe Andronic”. Sutașul a răspuns: „Iată, stăpâne, înaintea ta stă Andronic”. Antipatul a zis către Andronic: „Jertfește zeilor ca să fii dezlegat din legături”. Și Andronic a răspuns: „Să nu fie aceasta niciodată, o! judecătorule, ca să fac ceva împotriva Dumnezeului meu!”. Antipatul a zis: „Ești îndrăcit, Andronic”. Iar Andronic i-a răspuns: „Dacă aș fi îndrăcit, eu m-aș fi învoit cu tine, dar mărturisind pe Domnul meu nu sunt îndrăcit, ci tu ești îndrăcit și orb, căci faci lucruri diavolești”. Antipatul a zis către slujitori: „Faceți snopi de rogoz și puneți-i în ulei încins și ardeți-i pântecele”. Și slujitorii, îndată, dezlegându-l pe Andronic și întinzându-l la pământ, au pus o mulțime de rogoz în ulei încins și l-au aprins pe pântecele lui”. Iar Andronic grăia: „Chiar de mă vei arde cu totul, nu mă vei birui, necuratule, pentru că Domnul meu căruia mă închin mă ajută”. Antipatul a zis: „Înfierbântați țepușe și puneți-le între degetele lui”.

Andronic a zis: „Vrăjmaș al lui Dumnezeu și nebunule! Ești cu totul plin de scorniri diavolești. Vezi trupul meu topit de chinuri și ți se pare că mă tem de tine. Nu mă tem, căci am lângă mine pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Antipatul a zis: „Nelegiuitule, nu știi pe cine chemi. Căci acest om a fost chinuit de Pilat, iar muncile suferite de El au fost scrise”. Atunci Andronic a spus: „Să amuțești, necuratule, căci nu ți se cade ție să grăiești rău de Dânsul”. Iar antipatul a răspuns: „Ce folos îți este ție că nădăjduiești spre Omul Acela pe care îl numești Hristos?”. Andronic i-a răspuns: „Cu adevărat am folos și mare răsplătire și pentru El rabd toate acestea”. Atunci antipatul a zis către slujitori: „Deschideți-i gura și puneți-i în ea carne jertfită zeilor și turnați vin”. Și făcându-se acestea, Andronic a zis: „Doamne, Doamne, vezi nevoia ce rabd”. Antipatul i-a zis: „Până când vei pătimi în chinuri? Căci, iată, acum ai gustat jertfele zeilor noștri”. Iar Andronic i-a răspuns: „Să piară toți cei ce se închină idolilor celor ciopliți, și tu și împărații tăi!”. Antipatul i-a răspuns: „O! nebunule, batjocorești pe împărații care au adus pace pentru mulți ani?”. Iar Andronic a răspuns: „Eu am blestemat pe pierzătorii și băutorii de sânge, pe cei ce strică pacea, pe care Domnul cu brațul Său cel tare îi va tulbura și-i va pierde”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Puneți un fier în gura lui și sfărmați-i dinții, apoi să-i tăiați limba lui cea hulitoare și la urmă să i-o ardeți cu foc, ca să se învețe a nu mai huli pe împărați”. Și slujitorii au făcut toate cele poruncite de judecător și după aceasta l-au pus pe Andronic sub strajă.

Până aici sunt pătimirile sfinților, cele scrise de notarii judecătorilor, care au scris chiar în vremea când sfinții erau judecați și chinuiți. Iar celelalte pătimiri, precum și moartea sfinților au fost scrise de trei bărbați dreptcredincioși: Macarie, Felix și Verie, care au fost de față la sfârșitul sfinților mucenici și au scris o carte pentru cei credincioși, povestind cele ce urmează:

„Numerie Maxim, antipatul Ciliciei, chemând pe Terentian, jertfitorul Ciliciei, i-a poruncit ca a doua zi să fie pregătită priveliștea în care urma ca mucenicii să fie dați spre mâncare fiarelor. Și a doua zi de dimineață bărbații și femeile au ieșit să vadă acea priveliște care avea loc cam la o mie de pași departe de cetate. Când s-a terminat pregătirea, Maxim Antipatul a mers să vadă, iar noi stăm la un loc ascuns și priveam cu frică. Mai întâi a dat pe alți osândiți să fie mâncați de fiare și care erau o mulțime. Apoi Maxim a poruncit ostașilor ca să-i aducă pe creștinii mucenici, Tarah, Prov și Andronic. Iar ostașii i-au silit pe oameni să-i aducă pe mucenici, pentru că ei nu puteau să umble din pricina rănilor celor multe. Iar noi, când i-am văzut pe ei mergând la acel cumplit chin, întorcându-ne fețele, am plâns. Apoi i-au aruncat pe sfinți în mijlocul fiarelor și văzând asemenea priveliște a intrat spaima în toți și au început a protesta împotriva lui Maxim care a judecat astfel. Și mulți au plecat de la priveliștea aceea vorbind rău de Maxim și de cruzimea lui cea de fiară. Maxim, văzând acest lucru, a poruncit ostașilor să-i însemne pe cei ce vorbeau rău despre el, ca mai pe urmă să cerceteze pricinile.

Apoi a poruncit ca să fie slobozite fiarele asupra mucenicilor și pentru că ele nu s-au atins de dânșii, a poruncit să fie bătuți toți cei ce au rânduit priveliștea aceea, poruncindu-le ca să sloboadă alte fiare mai cumplite asupra mucenicilor. Și a fost slobozit un urs, care în acea zi a ucis trei oameni. Și când s-a apropiat de Andronic, ursul a început să-i lingă rănile. Iar Andronic îl întărita pe urs ca să-l sfâșie, dar ursul se arăta blând. Atunci antipatul a poruncit purtătorilor de suliță să-l ucidă pe urs. Iar Terentian, temându-se de Maxim Antipatul, se sârguia să dea drumul asupra mucenicilor unei leoaice care era trimisă din Antiohia de Irod. Și dând drumul la leoaică, priveliștea a înfricoșat pe cei adunați acolo, pentru că leoaica, fugind încoace și în colo, voia să scape. Dar, venind la mucenici, și-a plecat genunchii și s-a culcat înaintea lui Tarah, iar el, alungind-o cu mâna, o întărită ca să-l mănânce, dar leoaica stătea lângă Tarah de parcă era o oaie blândă. Și s-a făcut zgomot mare atunci pentru acea minune. Și Maxim Antipatul, încruntându-se și mâniindu-se cumplit, a poruncit slujitorilor săi s-o întărâte pe leoaică. Și leoaica, răcnind tare, s-a dus la ușă și a început să roadă ușa cu dinții. Și poporul, temându-se, a început a striga: „Deschideți ușa că leoaica o va sfărâma”. Maxim, mâniindu-se, a chemat pe Terentian și i-a poruncit să-i ucidă pe sfinții mucenici și el i-a împuns cu săbiile și a tăiat în bucăți pe Tarah, Prov și Andronic”.

Așa s-au sfârșit acești sfinți mucenici. Și Maxim, plecând de acolo, a lăsat ostași să străjuiască trupurile mucenicilor, poruncind ca trupurile lor să fie amestecate cu trupurile necuraților, ca să nu fie recunoscute și furate de creștini. Iar noi, văzând acestea, ne-am rugat Domnului ca să ne dea îndemânare să putem lua în taină trupurile lor. După aceasta, apropiindu-ne, am văzut pe străjeri cinând și stând împrejurul focului aprins pentru straja nopții și, plecând genunchii, am rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos să împlinească dorința noastră și să ne trimită ajutor din cer pentru a putea lua trupurile sfinților mucenici. Și îndată s-a cutremurat pământul de tunete și fulgere și de ploaie cu furtună. Noi iarăși ne-am rugat și, apropiindu-ne de trupuri, am găsit focul stins și nu mai era acolo nici un ostaș, pentru că toți fugiseră din pricina furtunii. Și am ridicat mâinile spre cer și l-am rugat pe Domnul să ne arate cu un semn adevărat care sunt moaștele sfinților mucenici, și să le putem găsi pe cele adevărate în mulțimea de trupuri. Noaptea era foarte întunecoasă și, deodată, trei luminări ca niște stele s-au arătat deasupra moaștelor sfinților pe care, luându-le în taină, ne-am dus, călăuziți de luminile cele cerești care mergeau înaintea noastră și cărora noi le-am urmat; am trecut de cealaltă parte a muntelui și după aceea luminile cele cerești nu s-au mai văzut. Găsind acolo o peșteră săpată în piatră, am pus trupurile sfinților acolo și am întărit intrarea ca să nu fie aflată de cei necredincioși. După aceasta am mers în cetate ca să aflăm ce se întâmpla și i-am găsit pe străjeri uciși de Maxim. Iar noi am mulțumit Domnului nostru Iisus Hristos care viețuiește în vecii vecilor.

Noi: Macarie, Felix și Verie, voim ca cealaltă vreme a vieții noastre s-o petrecem cu dânșii, ca în același loc să fie îngropate trupurile noastre, iar sufletele noastre să se învrednicească a se sătura în cer de viața cea veșnică, împreună cu sfinții pătimitori. Iar pe cei ce îi trimitem la voi cu această scrisoare, să-i primiți întru frica Domnului nostru Iisus Hristos. Și ne rugăm vouă să ne pomeniți și pe noi, ca să fie cu voi darul lui Dumnezeu. Amin.