Cuviosul nostru Părinte Navcratie a fost fratele acestor sfinți cunoscuți: Sfântul Vasile cel Mare (pomenit pe 1 ianuarie), Sfântul Grigorie al Nyssei (10 ianuarie) și Macrina (19 iulie). 

Părinții lui Navcratie, Vasile din Pont și Emilia din Cezareea Capadociei, au suferit amândoi greutățile din timpul persecuției lui Maximinus al 11-lea. Tatăl lui Navcratie era un om cumpătat și cu o avere însemnată. Emilia era o orfană al cărei tată suferise chinurile și moartea pentru Hristos. Din căsătoria armonioasă dintre Vasile și Emilia s-au născut zece copii, cinci băieți și cinci fete. Se pare că unul dintre băieți a murit în copilărie, pentru că la moartea bătrânului Vasile patru băieți și cinci fete au fost chemați să-și împartă averea considerabilă pe care o moșteniseră. Dintre cei nouă copii, cea mai în vârstă era o soră, care purta același nume ca și bunica sa, Macrina. Cel mai mare dintre fii era Vasile, cel de-al doilea, Navcratie, cel de-al treila, Grigorie. Petru, cel mai tânăr dintre copii, s-a născut la scurtă vreme după moartea tatălui său. Mai târziu va deveni episcop de Sevastia. 

Din acest remarcabil grup de frați, cel care a scris biografia surorii mai mari a fost Sfântul Grigorie de Nyssa. Din această lucrare aflăm că Navcratie a murit în floarea vârstei, cam pe la timpul hirotesirii fratelui mai mare, Vasile, în treapta de citeț. 

Mai aflăm de la Grigorie că Macrina i-a insuflat lui Navcratie iubirea față de Dumnezeu și dorința de a se lepăda de lume. Conform Sfântului Grigorie, Navcratie îi depășea pe ceilalți prin înzestrările firești. Când era pe la vârsta de douăzeci și doi de ani, a devenit renumit pentru erudiția și cunoștințele sale retorice. 

Datorită dumnezeieștii purtări de grijă, el disprețuia toate bogățiile care se aflau în jurul său. Mai degrabă tânjea după o viață săracă și ascetică, viața monahilor. Nu a luat nimic cu el în pustie decât pe sine. A fost urmat însă de un om de-al casei, Crisaphios. Acesta îl iubea și îl cinstea pe Navcratie, ba chiar dorea și el viața monahală. Navcratie, mergând într-un loc pustiu de lângă râul Iris, a dat peste o pădure deasă și neumblată. Râul Iris curge prin mijlocul Pontului, deși el de fapt izvorăște din Armenia, trece prin părțile noastre și se varsă în Marea Neagră. Există pe acolo un deal adăpostit de un munte, și în acel loc s-a retras el, departe de tulburarea orașelor și de treburile lumești. 

Cu mâinile sale, Navcratie a îngrijit de niște bătrâni săraci și bolnavi care locuiau în apropiere. Pentru că se pricepea la pescuit, Navcratie le asigura cele de trebuință. Acestor nevoințe și-a închinat tinerețea. În acea perioadă el asculta de voința mamei sale, oricând aceasta îi poruncea să facă ceva. Astfel, prin aceste două mijloace, Navcratie și-a împodobit viața și a înaintat în poruncile dumnezeiești. 

După cinci ani de asemenea asceză, s-a întâmplat un accident grav și nefericit. Eu cred că acesta a fost un atac al diavolului care a provocat o asemenea amărăciune adâncă întregului nostru neam. Aceasta fiindcă vrednicul de pomenire Navcratie a fost smuls deodată din această viață, fără să sufere dinainte vreo boală sau vătămare. într-o zi, el a plecat la pescuit împreună cu Crisaphios pentru a asigura hrana acelor bătrâni bolnavi, însă a fost adus mort la chilia sa împreună cu prietenul său Crisaphios.

„Maica noastră era la o distanță de trei zile de mers pe drum. Atunci când a aflat de moartea lui, deși era desăvârșită în virtuți, a fost copleșită de mâhnire, rămânând fără de suflare și fără de grai. Atunci curajul și virtutea măreței Macrina s-au arătat. A întâmpinat întristarea cu dreaptă socotință; astfel, păstrându-se neabătută de întristare, a putut s-o întărească pe mama noastră în slăbiciunea ei și s-o ridice din adâncurile doliului. Datorită dârzeniei și bărbăției, Macrina și-a putut învăța mama să arate tărie sufletească. Drept urmare, Emilia a fost pe dată slobozită de suferința sa. Ea nu s-a purtat cu lașitate; nu s-a jelit, nu s-a văitat cu bocete de înmormântare, nu și-a sfâșiat hainele. A suportat mâhnirea cu demnitate și tăcere. A aruncat deoparte slăbiciunea firii prin propriile cuvinte raționale și dreaptă judecată, ca și prin vorbele mângâietoare dăruite de Macrina.”

La Annesi, Sfânta Emilia a construit un paraclis în cinstea celor Patruzeci de Mucenici din Sevastia (pomeniți de Sfânta Biserică pe 9 martie). Navcratie a fost depus în acel loc în care au fost depuse și moaștele Emiliei și ale soțului său, Vasile. Mai apoi, Sfântul Grigorie de Nyssa și-a îngropat sora în același paraclis.