Această cuvioasă maică s-a nevoit în Mănăstirea Tabena sau Tabenisioților din Egipt în veacul al IV-lea. Ea își luă greaua cruce a nebuniei pentru Hristos căci se prefăcea a fi nebună și îndrăcită. Celelalte maici o disprețuiau atât de mult, încât nu voiau să mănânce cu ea. De aceea, rămânând la bucătărie, făcea acolo toate treburile și era ștergarul mănăstirii, împlinind cu fapta ce s-a scris: „De se socotește cineva înțelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept” (1 Cor. 3, 18).

Aceasta, având o cârpă zdrențăroasă pe cap, în vreme ce toate celelalte erau împodobite cu culion, își săvârșea astfel rânduiala. Pe ea n-a văzut-o nici una dintre cele 400 de maici ce se nevoiau în acea mănăstire mâncând în anii vieții ei; ea nu se așeză la masă, nici nu luă vreo bucată de pâine, ci se mulțumea să șteargă fărâmiturile de pe mese și să spele murdăria de pe ele. Nu ocăra niciodată pe cineva, nu cârtea, nu grăia puțin sua mult, chiar de era lovită sau batjocorită, sau ocărâtă sau injuriată.

Deci se arătă un înger sfântului cuvios Pitirim (Pitirum sau Pitirion, pomenit la 29 noiembrie), pustnicul încercat de pe muntele Porfiriti, și îi spuse:

– De ce socotești că ești foarte evlavios șezând în acest loc? Voiești să vezi o femeie mai evlavioasă ca tine? Du-te în mănăstirea femeilor tabenisiote și vei afla acolo pe una purtând o diademă pe cap. Ea este mai bună ca tine. Căci luptând cu atâta mulțime, niciodată nu și-a despărțit inima de Dumnezeu. Iar tu, șezând aici, hoinărești cu minte prin cetăți. Și cel ce nu ieșise niciodată se duse la mănăstirea aceea de femei și rugă pe învățători să-i îngăduie să intre în mănăstirea femeilor. Iar aceia cutezară să-l lase să intre, ca pe unul ce era vestit și bătrân.

Și intrând ceru să le vadă pe toate. Dar aceea nu se arătă. La sfârșit le spuse:

– Aduceți-le pe toate. Căci mai lipsește una.

Îi spuseră lui:

– Avem una nebună la bucătărie. (Căci așa numeau pe cele bolnave la minte)

Le zise:

– Aduceți-mi-o și  pe aceea. Lăsați-mă să o văd.

Plecară să o cheme, însă ea nu ascultă, poate simțind ce se petrece sau poate fiindcă nu i se descoperise.

– Sfântul Pitirim dorește să te vadă.

Căci era vestit. Intrând ea, cuviosul părinte îi văzu cârpa zdrențăroasă de pe frunte și, căzând la picioarele ei, îi spuse:

– Binecuvântează-mă tu!

Toate maicile se uimiră și-i spuseră:

– Avva, nu răbda ocara! E nebună!

Atunci le spuse sfântul Pitirim tuturor:

– Voi sunteți nebune. Aceasta este și maica mea, și a voastră. (Așa erau numite femeile duhovnicești.) Și mă rog să fiu găsit vrednic de ea în ziua judecății.

Auzind ele acestea, îi căzură  la picioare și-și mărturisiră toate greșelile lor: una de a-i fi aruncat apă în spatele cuvioasei maici, alta de a o fi lovit cu pumnii, alta de a-și fi suflat nasul asupra ei. Și toate își arătară batjocurile lor deosebite. Iară el, după ce se rugă pentru ele, plecă. După puține zile, Cuvioasa Isidora, nesuportând slava și cinstea surorilor și simțindu-se împovărată de laude, ieși din mănăstire și nimeni nu știu unde se duse și cum sfârși.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Isidora este săvârșită de Biserica Ortodoxă Română și de cea Greacă în ziua de 1 mai, iară de Biserica Ortodoxă Rusă și în Viețile Sfinților pe 10 mai.