Viața Sfintei Cuvioase Otilia, ocrotitoarea celor cu deficiențe de vedere
Sfânta Otilia este prăznuită în Biserica Ortodoxă la data de 13 decembrie, fiind considerată ocrotitoarea celor orbi sau cu tulburări de vedere. Moaștele ei se află în Alsacia, motiv pentru care, în anul 1946, Sfânta Otilia devine oficial ocrotitoarea spirituală a Alsaciei.
Sfânta Otilia este prăznuită în Biserica Ortodoxă la data de 13 decembrie, fiind considerată ocrotitoarea celor orbi sau cu tulburări de vedere. Moaștele ei se află în Alsacia, motiv pentru care, în anul 1946, Sfânta Otilia devine oficial ocrotitoarea spirituală a Alsaciei.
Sfânta Otilia s-a născut la Obernai, în jurul anului 662, în regiunea Alsacia din nord-estul Franței, tatăl său Adalric fiind ducele Alsaciei în timpul domniei regelui Austrasiei, Childeric al II-ea (650-675). Om cu personalitate războinică, Adalric nădăjduia ca, după căsătoria cu Bereswinda, să aibă un băiat pe care să îl lase moștenitor în locul său.
Tradiția spune că ambii soți s-au rugat îndelung Domnului pentru a avea un copil, însă atunci când acesta s-a născut, decepția tatălui a fost dublă: pe de o parte, a venit pe lume o fetiță, iar pe de altă parte, părinții descoperă, după aproximativ 2 luni de la naștere, că fetița este oarbă. Decizia tatălui este nemiloasă, iar fetița trebuie să moară, fiind considerată o pedeapsă divină. Bereswinda era o femeie pioasă, evlavioasă și bună la suflet și, la final, a reușit să îl convingă pe Adalric să nu omoare fetița. Mama o dă în îngrijirea unei servitoare dintr-un sat din împrejurimi, aceasta ocupându-se de Sfânta Otilia aproximativ un an. După asta, fetița este dusă la Mănăstirea din Palma, a cărei stareță era o mătușă a Bereswindei. La un semn dumnezeiesc, episcopul irlandez Erhard de Ardagh, care pe vremea aceea străbătea Bavaria, a venit să o boteze cu numele de Otilia (Otilia înseamnă „lumina lui Dumnezeu”). Atunci când ochii Sfintei Otilia sunt unși cu Sfântul și Marele Mir, aceasta este vindecată de orbire și își recapată vederea.
După botez, Sfânta Otilia se dedică studierii Sfintei Scripturi și se afundă în rugăciune și în viața comunitară pusă în slujba aproapelui. Se spune că datorită calităților cu care era înzestrată și a râvnei cu care sporea în virtuțile evanghelicești, dar și pentru firea ei mlădioasă și pentru darurile dumnezeiești primite, Sfânta Otilia ajunge să fie invidiată de unele surori din mănăstire. Își continuă însă drumul ales în modestie, simplitate și smerenie desăvârșită.
În dorința de a-și cunoaște familia din care se trăgea, Sfânta Otilia ia contact cu unul dintre frații săi, care încearcă să îl convingă pe tatăl lor să o reprimească pe sora mai mare. În ciuda interdicției lui Adalric, fratele a trimis o căruță ca să o ia și să o aducă la Hohenburg (astăzi Mont Saint-Odile). Văzând-o, ducele, cuprins de mânie, l-a lovit pe fiul său cu toiagul, iar acesta a murit la puțină vreme după aceea din pricina loviturilor. Dându-și seama de greșeala sa, tatăl ucigaș s-a retras la mănăstirea pe care o întemeiase, pentru a-şi petrece restul zilelor în lacrimi de pocăință. A încredințat-o pe Otilia unei călugărițe de origine britanică, dându-i atât cât avea nevoie ca să poată trăi în mănăstire, unde fusese primită ca slujnică.
După câtva timp de la moartea celei care se îngrijea de copilă, Aldaric a întâlnit-o pe Otilia în timp ce aceasta ducea pe ascuns puțină făină unor săraci. Înduioșat, a uitat ura pe care i-o purta și i-a lăsat moștenire toate bunurile mănăstirii, cerându-i să ierte păcatul pe care-l săvârșise față de ea. Murind el la scurt timp după aceea, Sfânta Otilia a dobândit, cu mult post și rugăciune, izbăvirea lui din chinurile iadului. Mai apoi, sfânta a devenit stareța mănăstirii, unde trăiau mai bine de o sută treizeci de monahii. Cum la această mănăstire era greu de ajuns, pentru pelerinii și bolnavii care veneau să-i ceară rugăciunile, Otilia a pus să zidească o a doua mănăstire, cu o biserică închinată Sfântului Martin și un azil pentru săraci. Apoi, ca urmare a unei arătări a Sfântului Ioan Botezătorul, a mai zidit și o biserică în cinstea acestuia.
Cunoscându-și sfârșitul, Sfânta Otilia adună surorile în capela Înaintemergătorului Ioan și le dă ultimele sfaturi duhovnicești, după care acestea merg la Dumnezeiasca Liturghie. Când se întorc, constată cu durere că Sfânta Otilia a trecut la Domnul fără a primi Sfânta Împărtășanie. Se roagă fierbinte lui Dumnezeu și sufletul Sfintei Otilia revine în trup pentru a se putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.
Astfel, Sfânta Otilia adoarme întru Domnul și este înmormântată în capela Sfântului Ioan Botezătorul care astăzi poartă numele de Capela Sfintei Otilia, locaș unde vin anual aproximativ 700.000 de pelerini.
Sfântă Preacuvioasă Maică Otilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfântul Ierarh Grigorie, Arhiepiscopul Alexandriei – drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro