Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit și cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulți ani, și-a plâns sterpăciunea și ruga pe Dumnezeu și pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Și a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei și dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila și s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana și primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareța mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu și a învățat-o Sfintele Scripturi. Și viețuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soție fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila și cu tiranie din mănăstire și a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta și i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită și pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neașteptate sciții au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăției și în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mielușea Teodora a aflat, a luat, fără să știe cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie și s-a întors la mănăstire, bucurându-se și mulțumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriță și îmbrăcată în haine zdrențuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Și așa a aflat Cuvioasa Teodora tihna și slobozenie deplină.

Atât de mult își chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile și altceva nimic. Avea o singură haină, și aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt așternute pietre; și așa dormea. De multe ori priveghea nopți întregi. Și nu s-a mulțumit numai cu aceste nevoințe schimnicești, ci și-a legat trupul cu lanțuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanțurile mădularele, încât era plină de răni. Și așa strălucind vreme de foarte mulți ani cu fel de fel de virtuți, s-a mutat la viața cea fericită.