Aceştia au trăit pe vremea împăratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau fraţi de acelaşi sânge; se trăgeau dintr-un neam ales şi fuseseră crescuţi în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multă grijă Scripturile cele de Dumnezeu insuflate şi cugetând adânc la înţelesul lor, încă de pe când era tânăr astupa gurile ereticilor cu foarte multă uşurinţă şi era un propovăduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi. Când împăratul a venit odată în cetatea aceea, Pavel, văzându-l, a îmbărbătat pe sora lui să aibă curaj şi să fie plină de îndrăzneală, de vreme ce o mare ispită se va abate asupra cetăţii lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se că este întărit, s-a înfăţişat la împărat şi a dat pe faţă deşertăciunea închinării la idoli. Pentru aceasta a fost prins şi fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier. Dar sora lui văzându-l aşa, a început să strige împotriva tiranului, că fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsă şi ea, a fost spânzurată şi strujită la fel ca fratele ei; dar sfinţii care din toate aceste chinuri rămăseseră nevătămaţi au fost puşi în lanţuri de fier şi aruncaţi în închisoare. Îngerul Domnului arătându-li-se în închisoare, au fost sloboziţi din lanţuri şi fiind hrăniţi îndeajuns de înger, au adus mulţumiri lui Hristos. Şi, fiind aduşi din nou înaintea împăratului şi nevoind să jertfească idolilor, au fost supuşi la nenumărate chinuri, iar după aceea li s-au tăiat capetele. În felul acesta s-au mutat către Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel şi sora lui sfânta Iuliana.