Atunci când se cercetează pe sine, creştinul ortodox cugetă: duhul meu nu este nimic dacă nu este pătruns şi desăvârşit de către Duhul Sfânt. În viaţa şi sufletul unui creştin ortodox nimic nu are loc după voia omului sau după dorinţa sa, ci totul se întâmplă după voia Dumnezeu-omului Hristos. Prin practicarea virtuţilor evanghelice, creştinul ortodox îşi îndreaptă întreaga atenţie spre Dumnezeu; duhul, sufletul şi voinţa sa se concentrează asupra lui Dumnezeu cu ajutorul Duhului Sfânt. Tot ceea ce îi aparţine este adunat şi universalizat întru Dumnezeu-omul Hristos. Cu întreaga sa fiinţă, el înţelege că Biserica Ortodoxă este pururea sfântă şi sobornicească şi că atributul umanităţii îndumnezeite reprezintă trăsătura fundamentală a Bisericii Ortodoxe. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 40)