Victoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare asupra tătarilor, din 1470, comemorată la Lipnic

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Victoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare asupra tătarilor, din 1470, comemorată la Lipnic

Vineri, 20 august 2021, PS Antonie, Episcop de Bălți, a oficiat, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Lipnic, raionul Ocnița, un parastas pentru toți eroii care au luptat „pentru întregirea neamului, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român” de-a lungul istoriei.

Slujba de pomenire a fost prilejuită de împlinirea a 551 ani de la Bătălia de la Lipnic, în care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare i-a învins pe tătarii din Hoarda de Aur a Hanului Mamac de pe Volga.

În cuvântul său PS Antonie a amintit de evlavia Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, despre importanţa pomenirii eroilor neamului românesc şi despre locul comemorărilor datelor istorice în educarea patriotică a tinerii generaţii.

Evenimentul dedicat împlinirii a 551 ani de la Bătălia de la Lipnic a continuat cu un spectacol comemorativ desfăşurat la Crucea din mijlocul satului, ridicată în memoria istoricii Bătălii.

Spectacolul a inclus poezii şi cântece interpretate de copii de la Gimnaziul „Ştefan cel Mare” din Lipnic şi ansamblurile folclorice din sat. Un florilegiu de cântice populare au prezentat în faţa celor adunaţi, la Crucea din centrul satului, Ansamblul „Doruleţ” (conducător artistic Angela Cebotari) şi Ansamblul „Teiuşii” (conducător artistic Igor Vlad) de la Casa de Cultură din Lipnic.

O incursiune în istorie despre personalitatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi lupta de la Lipnic a prezentat dna Stela Stratu, profesoare de istorie la Gimnaziul „Ştefan cel Mare” din Lipnic.

La eveniment a participat şi Consulul General al României la Bălţi, Excelenţa Sa Domnul Petrişor Ionel Dumitrescu, care în cuvântul său s-a referit la importanţa comemorării „faptelor de vitejie ale înaintaşilor noştri” care fac ca generaţia de astăzi să fie mândră de naţiunea din care fac parte.

La comemorarea Bătăliei de la Lipnic a fost prezent şi un grup de veterani de la războiul de la Nistru din 1992 în frunte cu domnii colonei în rezervă Anatol Caraman şi Ghenadie Cosovan. Şi dl Caraman şi dl Cosovan au susţinut, în faţa audienţii, câte un discurs, în care au evidenţiat importanţa promovării în rândurile tinerilor a dragostei de Neam şi Ţară.

Slujba de parastas a fost precedată de oficierea Sfintei şi Dumnezeieştei Liturghii la biserica din Lipnic.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălți

 

Sursa: Episcopia de Bălți

Citește despre: