(Video) Centenarul Patriarhiei Române – o retrospectivă istorică. Interviu cu istoricul Mircea Gheorghe Abrudan

Interviu

(Video) Centenarul Patriarhiei Române – o retrospectivă istorică. Interviu cu istoricul Mircea Gheorghe Abrudan

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 29 februarie 2024, a hotărât ca anul 2025 să fie proclamat, în Patriarhia Română, „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

Pe parcursul acestui an, portalul ortodox doxologia.ro, împreună cu Radio Renașterea (al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului), continuă colaborarea printr-o serie de interviuri, documentare și mărturii, menite să aducă în atenția credincioșilor aspecte istorice și spirituale legate de evoluția Patriarhiei Române și viața exemplară a celor care au suferit pentru credință. De asemenea, va fi subliniată importanța formării duhovnicești a preoților și rolul esențial al păstorilor sufletești în modelarea conștiinței creștine a poporului român.

Mircea Gheorghe Abrudan este cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca și doctor în Istorie al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă (2009) și la Facultatea de Istorie și Filosofie (2008) din cadrul UBB Cluj-Napoca și a parcurs stagii de specializare și documentare a studiilor de master, doctorat și postdoctorat la Karl-Franzens Universität Graz-Austria, Ludwig Maximilians Universität München-Germania, Universität Wien-Austria, Österreichisches Staatsarchiv.