(Video) Hramul Sfintei Parascheva în anul Domnului 2020: „Pelerinajul reprezintă o experiență benefică pentru pelerinul care pășește cu credință pe drumul lui Hristos”
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită în acest an la Iași în condiții cu totul speciale. Având în vedere contextul epidemiologic generat de pandemia cu noul coronavirus, Sfânta Liturghie dedicată hramului Catedralei mitropolitane ieșene a fost săvârșită pe un amplasament special amenajat, de un sobor restrâns de ierarhi, preoți și diaconi. Astfel, împreună cu Părintele Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei au slujit doar doi ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a decorat post-mortem trei cadre medicale care și-au pierdut viața în lupta pentru vindecarea celor infectați cu noul coronavirus.