Stătea Fecioara tristă, sub cruce, pe Golgota.
Și își veghea Fiul, ce-abia mai respira.
Alăturea de dânsa, Apostolul Iubirii,
Făcea parte din triptic – icoana nemuririi.

În mijlocul durerii, la trei după-amiază, 
Pe mama Sa, iubirii, Iisus încredinţează.
Apoi, în fapt de seară, strigând, El îşi dă duhul.
Se năruie tot cerul, se-ntunecă văzduhul!

Iubirea şi lumina în iad au coborât,
Ca să salveze omul cel din pământ zidit.
Nu poţi cuprinde-n minte acest mister străin!
Cum dragostea se naşte în ură şi în chin!?

Iisus, murind pe cruce, e semn că ne iubeşte,
Iar dragostea Lui mare pe toți ne adumbrește.
Aşa cum scoica moare, când face-o nouă perlă,
Şi noi ne naştem iarăşi din dragoste fidelă.

Când s-a născut IUBIREA pe braţe fu purtată,
Cu EA tot universul, în mâini de Preacurată.
La punerea în criptă, aceleaşi braţe sfinte,
Aşază, cu iubire, Viaţa-ntre morminte.

O lacrimă de mamă e cel mai sfânt mister!
Ea sfarmă piatra arsă şi porţile de fier.
Iubirea mamei Sale, cu geamătul curat,
A auzit azi Fiul şi-apoi a înviat!

Maria, Preacurata, cu cele cinci Marii,
Au întâlnit pe Domnul în ziua cea dintâi.
Hristos a dat poruncă să facem pomenire
De viața lor curată trăită în iubire.
*

Biserica străbună cinsteşte cu credinţă
Pe Miryam Fecioara, cu cinci mironosiţe,
Iar cea mai cunoscută din sfintele femei
E Sfânta Magdalena, descrisă de Matei.

Ea, dis-de-dimineaţă, aleargă la mormânt
Să ungă cu miresme trupul Lui cel sfânt.
Ajunsă în grădină, uimită constatase:
Era gol mormântul, căci Domnul înviase!