(Video) Prima prăznuire a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan
Seria zilelor de sărbătoare de la Mănăstirile Putna și Sihăstria Putnei, cu prilejul proclamării oficiale a canonizării Sfinților Putneni, s-a încheiat marți, 16 mai 2017, cu prima Liturghie a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Aceștia au fost cinstiți mai întâi prin slujba Privegherii, săvârșite în ajun, în biserica Mănăstirii Sihăstria Putnei.
Sfânta Liturghie din ziua de prăznuire a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de ceilalți ierarhi și de soborul preoților și diaconilor.
Mii de credincioși din mai multe zone ale țării au fost prezenți în aceste zile la cele două Sfinte Mănăstiri din Nordul Moldovei, unde se află moaștele Sfinților Putneni recent proclamați, Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei.