Părintele Ioan scapă de la moarte datorită dragostei pe care o avea față de bolnavi

Ca infirmier, cuviosul părinte Ioan era căutat și așteptat de toți părinții bolnavi din mănăstire, îngrijindu-i pe toți cu multădragoste și milă, ca de altfel pe toți pelerinii închinători care se îmbolnăveau pe cale. 

Cu timpul însă, au început să-l caute și arabii și beduinii de prin împrejurimi și din deșert, cărora le alina suferințele și le bandaja rănile, pentru aceasta, toți numindu-l doctorul mănăstirii.

Despre acest lucru vorbesc și acuma unii arabi și beduini din deșertul Iudeii, care pe atunci erau copii și l-au cunoscut pe doctorul mănăstirii – Abuna Ioan Românul. Întotdeauna își împlinea toate ascultările cu multă dragoste și evlavie ca pentru Dumnezeu, deși era foarte istovit, anemic și slăbit.

Odată, mergând de la Ierusalim, la Mănăstirea Sfântul Sava, pe Valea Cedrilor, cale de aproximativ patru ore de mers pe jos prin loc pustiu, dintr-odată i-au ieșit în cale niște beduini cu bâte în mâini și cu pietre, voind să-l ucidă, crezând că este părintele Pavel, economul mănăstirii, pe care îl urau și căutau mereu prilej să-l omoare. Când unul dintre beduini a ridicat bâta să-l lovească, altul dintre ei a strigat: „Stai, nu-l lovi, căci nu este Pavel, ci este doctorul mănăstirii!”, și așa a scăpat cuviosul părinte Ioan de la o moarte sigură cu ajutorul preabunului Dumnezeu și al preacuratei Maicii Sale, la care sfinția sa avea mare evlavie și se ruga foarte mult.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul - Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

De la același autor

Ultimele din categorie