În plină teroare comunistă, preda la cursuri îmbrăcat în straie preoţeşti şi avea icoană în sala de operație

Viaţa acestui om a fost o slujire şi mărturisire de la un cap la altul: medic în slujba trupurilor, preot şi arhiereu în slujba sufletelor, mărturisind ca medic în faţa pacienţilor şi a oamenilor de ştiinţă, mărturisind ca pătimitor pentru Hristos înaintea mai-marilor acestei lumi, mărturisind ca slujitor al altarului, ca propovăduitor şi învăţător în faţa turmei sale.

Urmaş al unei vechi familii prin­ciare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universi­tar care în plină teroare roşie refuza să apară la cursuri altfel decât în straie preoţeşti şi opera doar cu icoana pe peretele sălii – scandal nemaivăzut în epocă şi nee­galat decât de comportarea la fel de eroică şi mărturisitoare a lui Pavel Florenski –, pătimitor pentru cre­dinţă în temniţele bolşevismului, păstor şi învăţător, unul din cei mai mari predicatori ai secolului, Sfântul Luca Voino-Iaseneţki, arhiepiscop al Crimeei, apare ca o stea de o strălucire unică pe cerul Ortodoxiei vre­murilor din urmă. Canonizat în rândul Sfinţilor Ierarhi Mărturisitori, el face parte în aceeaşi măsură şi din soborul Doctorilor fără de arginţi, iar Premiul Stalin – cea mai înaltă recunoaştere a meritelor ştiinţifice în Uniunea Sovietică de atunci – nu a putut adăuga nimic la înălţimea duhovnicească a doctorului care toată viaţa sa a păzit cuvântul Marelui Doctor al sufletelor şi tru­purilor noastre: În dar aţi luat, în dar să daţi.

Viaţa acestui om a fost o slujire şi mărturisire de la un cap la altul: medic în slujba trupurilor, preot şi arhiereu în slujba sufletelor, mărturisind ca medic în faţa pacienţilor şi a oamenilor de ştiinţă, mărturisind ca pătimitor pentru Hristos înaintea mai-marilor acestei lumi, mărturisind ca slujitor al altarului, ca propovăduitor şi învăţător în faţa turmei sale. Arhiepiscopul Luca a fost unul dintre acei oameni atât de rari ce şi-au păstrat verticalitatea fără să urască şi au spus întotdeauna adevărul fără dorinţa de răni.

(Extras din Prefaţa la ediţia în limba română a cărţii Am iubit pătimirea, Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei, Editura Sophia, 2006)

Ultimele din categorie