Din copilăria Sfântului Ioan Iacob

Povestesc colegii săi că avea o mare aplecare spre carte, iubind literatura clasică și universală, matematica, fizica, chimia, științele naturale și mai ales iubea limbile străine. 

În casa unchiului său, moș Alecu, deși era văr drept cu cei șase copii ai săi, întotdeauna se simțea umilit, stingher și adeseori se scula flămând de la masă și plângând. Deși era o fire firavă având un suflet blând și sensibil la tot ce se petrecea în jurul său și de multe ori suferea mai mult pentru alții decât pentru sine, tânărul Ilie avea o mare putere de stăpânire de sine și o tărie bărbătească care îl ajuta mereu să privească și să pătrundăc u ochii minții sale dincolo de orizonturile pământești, întărit fiind de dragostea fierbinte și arzătoare pentru Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Povestesc colegii săi că avea o mare aplecare spre carte, iubind literatura clasică și universală, matematica, fizica, chimia, științele naturale și mai ales iubea limbile străine. Nu îi plăcea să piardătimpul cu colegii săi făcând glume nepotrivite sau alte distracții, ori jocuri de tot felul. De cele mai multe ori era văzut cu o carte în mână citind sau în liniștea serilor și a nopților târzii, se retrăgea admirând zidirea mâinilor lui Dumnezeu în care vedea o armonie perfectăși legile neschimbate prin care înțelepciunea lui Dumnezeu cea necuprinsă de mintea omului le conduce și dirijează pe toate cele văzute și nevăzute de ochiul păcătos al omului. Inima blândă și smerită a tânărului Ilie ardea mereu după dorul sfânt de a-și închina viața Domnului Hristos.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul - Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

De la același autor

Ultimele din categorie