Sfântul Nifon s-a născut în ţinutul Peloponez, în sudul Greciei, prin anii 1434-1440, primind din botez numele Nicolae. A învăţat carte grecească şi slavonească la câţiva dascăli renumiţi ai vremii, între care şi unul cu numele Zaharia din localitatea Arta, în Grecia. În curând a îmbrăcat „îngerescul chip” al călugăriei, primind, potrivit pravilei, numele Nifon, după care a fost hirotonit întru iero-diacon. La scurtă vreme, Zaharia, cu tânărul său ucenic şi alţi fraţi, s-au refugiat din cauza turcilor, în Albania, găsind adăpost la Dira-chion, apoi la Croia (Kruja), la curtea despotului Gheorghe Kastrioti (Scanderbeg), unul din marii luptători pentru apărarea acestei ţări în faţa primejdiei tot mai ameninţătoare a turcilor. În Croia a fost hirotonit ieromonah. În anul 1466 sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a atacat Albania, izbutind să-şi întindă stăpânirea până la ţărmurile Mării Adriatice. în faţa oştilor turceşti pustiitoare, Zaharia şi Nifon au părăsit această ţară, refugiindu-se în cetatea Ohrida, fiind primiţi în mănăstirea Maicii Domnului. După moartea îndrumătorului său Zaharia, tânărul ieromonah Nifon s-a dus să-şi găsească mângâierea sufletească în mănăstirile Sfântului Munte Athos. A stat o vreme la Cutlumuş, mănăstire ctitorită de domnii Ţării Româneşti, în peştera Crit, în Marea Lavră, ctitorită de Sfântul Atanasie Atonitul şi în cete din urmă la mănăstirea Dionisiu.

Din liniştea acestei mănăstiri atonite, învăţatul şi smeritul ieromonah Nifon a fost chemat la înalta slujire arhierească, în scaunul de mitropolit al Tesalonicului, în anul 1483. După o păstorie de numai trei ani, Dumnezeu a rânduit să fie chemat la o vrednicie şi mai mare, cea de patriarh ecumenic la Constantinopol. În anul 1488, sultanul Baiazid II l-a îndepărtat
din scaun. Părăsind Patriarhia, Nifon s-a aşezat în mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul (Botezătorul) din insula aflată în faţa oraşului Sozopolis (în Bulgaria de azi). A petrecut aici opt ani, în rugăciune şi linişte, până în anul 1496, când a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei ecumenice. Dar şi această nouă păstorie n-a durat decât doi ani şi câteva luni, căci a fost scos din scaun de turci şi trimis în exil la Adrianopol, la biserica cu hramul Sfântul Ştefan.

Aici l-a cunoscut domnitorul Radu cel Mare al Ţării Româneşti (1495-1508). Impresionat de învăţătura lui, dar şi de virtuţile cu care era împodobit, a cerut îngăduinţă stăpânirii turceşti să-l aducă în Ţara Românească, spre a se folosi de cunoştinţele şi priceperea lui, în vederea reorganizării bisericeşti, pe care urmărea să o facă în ţara sa. Şi astfel, în primăvara anului 1503, fostul patriarh vine în Ţara Românescă.

Şederea lui Nifon în Ţara Românească a fost de scurtă durată, căci a ajuns la neînţelegeri cu domnitorul Radu cel Mare, pentru că nu aprobase căsătoria surorii acestuia cu un boier moldovean, întrucât era împotriva canoanelor şi rânduielilor bisericeşti. De aceea, în vara anului 1505 a părăsit Ţara Românească, îndreptându-se spre Sfântul Munte Athos. A stat
o vreme în mănăstirile Vatoped, apoi la Dionisiu, unde şi-a dat şi obştescul sfârşit, pe 11 august 1508.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, pp. 94-95)