„Drepţii în veac vor trăi şi de la Domnul este plata lor” (Înţelepciunea lui Solomon 5, 14) grăieşte Sfânta Scriptură.

Aceasta s-a întâmplat întocmai cu Sfântul Gherasim. Sufletul s-a despărţit de trup prin moartea sfântului, dar prezenţa lui s-a făcut simţită în mănăstire şi în alte locuri. Se întâmpla zi de zi tot mai evident, pentru că mulţimea creştinilor care venea cu credinţă la mormântul sfântului primea vindecare de boală şi pace.

Ceea ce a uimit cel mai mult a fost vindecarea unei demonizate, pe care obştea a adus-o în mănăstire ca să se închine. Aceasta însă a reuşit să fugă într-o noapte şi a căzut în cisterna mănăstirii. Egumena împreună cu celelalte surori au auzit în acelaşi timp glasul cunoscut al sfântului care le îndemna să alerge s-o salveze pe cea demonizată, care era în primejdie. S-au sculat, au alergat la chilia ei, dar n-au găsit-o. Cu îndrumarea sfântului au ajuns însă şi la cisternă. Atunci au văzut-o pe femeie ţinându-se deasupra apei, fără însă să vadă cum. I-au aruncat frânghia şi au tras-o afară, constatând cu bucurie că era sănătoasă. Ea însăşi a început să povestească cum demonul a îndemnat-o să se arunce în cisternă şi cum sfântul a salvat-o de la înec, ţinând-o deasupra apei şi izbăvind-o de demon.

Aceasta şi multe alte minuni le-au convins pe călugăriţe că trebuie să facă mutarea sfintelor moaşte. Cu binecuvântarea şi în prezenţa Exarhului Patriarhal, a Mitropolitului Gavriil al Filadelfiei, pentru că mănăstirea este stavropighie patriarhală, probabil şi a Arhiepiscopului Kefaloniei, s-a făcut mutarea şi s-au scos moaştele întregi, nestricăcioase şi binemirositoare. Mutarea aceasta s-a realizat la 20 octombrie 1581, adică după doi ani şi două luni de la înmormântarea lui.

Bucuria călugăriţelor, dar şi a creştinilor ortodocşi a fost negrăită. S-a confirmat prin nestricăciunea trupului un lucru de care erau convinşi toţi, anume că ieromonahul pustnic Gherasim Nottara este sfânt. Vestea aceasta a străbătut toată insula şi mulţimile veneau să se închine sfintelor moaşte. Sfinţii lui Dumnezeu reprezintă bucuria Ortodoxiei, pentru că Dumnezeu Se preamăreşte „întru sfinţii Săi” (Psalmul 150,1) şi „împreună cu toţi sfinţii Lui” (II Corinteni 1, 1).

(Pr. Constantin Gkeli, Sfântul Gherasim Kefalonitul, traducere de pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, pp. 113-114)