Cine nu se va închina Ţie, Care Te îngrijeşti cu atâta dragoste de noi, oamenii? Tu scoţi stelele şi pleci vremea spre înserare, ce pune capăt ostenelilor celor ce toată ziua au lucrat până la istovire.

Vine seara şi-i odihneşte pe cei ce s-au ostenit luptându-se cu foamea şi cu setea. Vine vremea serii, bucurând lumea şi truditorii acesteia.

Bine este cuvântată mărirea Ta, care dintru început poartă grijă de noi, oamenii! Şi oamenilor, şi dobitoacelor le dai odihnă la vremea serii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase şi rugăciuni, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 152)