Fost-a un bătrân oarecare, ce mînca toată ziua cîte trei posmagi. Deci a venit către el un frate, şi şezînd ei să mănînce pîine, au pus fratelui trei posmagi, şi văzînd bătrînul că încă îi mai trebuie, i-a adus şi alţi trei posmagi. Şi dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci a judecat bătrînul pe fratele şi i-a zis: Nu trebuie, frate, să slujim trupului. Iar fratele, cerînd iertare de la bătrînul, a plecat. Iar a doua zi a venit vremea să mănînce bătrînul şi s-au pus trei posmagi, după obicei, şi iarăși îi era foame, şi s-a înfrînat pe sine. Şi iarăşi a doua zi aşijderea a pătimit. Deci a început a slăbi, şi a priceput bătrânul că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu, şi s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi. Şi se ruga pentru depărtarea ce i s-a întîmplat, şi îndată a văzut îngerul care îi zicea lui: Pentru că ai judecat pe fratele, pentru aceasta ţi s-a întîmplat aceasta. Să ştii, dar, că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci Darul lui Dumnezeu este de îl întăreşte pe om. (Pentru ca să ne păzim să nu judecăm niciodată.)

(Pateric Egyptean, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 405)