Vizită arhierească în Protopopiatul Hârlău: „Suntem chemați să înțelegem taina Bisericii din care facem parte”
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a efectuat în această duminică o vizită pastoral-misionară în Protopopiatul Hârlău. În cursul dimineții, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” din localitatea Vlădeni Deal, după care a vizitat Parohia Frumușica, păstorită de părintele Ioan Florin Vamanu. În continuare, Părintele Mitropolit a sfințit locul pentru Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din orașul Hârlău, după care a oficiat slujba Parastasului la mormântul Părintelui Dimitrie Bejan.
În Duminica a doua din Post (a Sfântului Grigorie Palama) Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Vlădeni Deal, Protopopiatul Hârlău. Din soborul co-slujitor au făcut parte și părintele Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău, precum și arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.
În cuvântul de învățătură, rostit după citirea Evangheliei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat chemarea pe care Biserica o adresează tuturor în această duminică: aceea de a duce o viață de creștin ortodox în adevăratul sens al cuvântului: „Suntem chemați să înțelegem taina Bisericii din care facem parte, îngrijindu-ne de propria noastră familie- tată, mamă, prunci, părinți; familia este «biserica cea mică de acasă». Totodată, arătăm că suntem creștini ortodocși cu adevărat ținând legătura cu biserica în duminici și sărbători, încercând să avem o viață de rugăciune prin Spovedanie, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin respectul față de zilele de post, prin acte de milostenie, prin iertarea care se cuvine s-o arătăm celor care ne-au greșit, prin evlavie și smerenie. În același timp, arătăm că suntem fii și fiice ale Bisericii lui Hristos dreptmăritoare ne îndeplinim, cu smerenie și curaj, cu determinare, cu onoare și cinste, slujirile, mai mari sau mai mici, pe care le avem atât în casa proprie, cât și în viața lumii”.
În cadrul slujbei arhierești, diaconul Teodor Alin Astancăi a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” - Cucova din Protopopiatul Pașcani.
După otpustul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vizitat Parohia Frumușica, păstorită de părintele Ioan Florin Vamanu, binecuvântându-i pe enoriași și rostindu-le un cuvânt de învățătură.
„Orice biserică este scară de la pământ spre Cer”
Tot în această duminică, Părintele Mitropolit, în sobor numeros de preoți și diaconi, a sfințit locul viitoarei biserici cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie” din orașul Hârlău. La eveniment au participat numeri credincioși din localitate și împrejurimi, alături de autoritățile locale.
„Momentul acesta este cu totul și cu totul aparte, căci orice biserică este scară de la pământ spre Cer. Observăm că, din mila Domnului, doar sfintele biserici reușesc să reziste secole de-a rândul. Se construiesc case și castele mari și importante, dar vremea și veacurile parcă le spală și le duce în neantul și inexistența lucrului obișnuit. O biserică însă, precum cele frumoase ale căror turle se văd și de aici, din oraș, rezistă pentru că în fiecare duminică și sărbătoare, credincioșii și preoții se roagă, iar rugăciunile lor ajung la tronul Sfintei Treimi, Care trimite harul Preasfântului Duh pentru ca lucrarea să dăinuiască”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei după slujba de sfințire.
După cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, părintele protopop Nicolae Crăciun a citit hrisovul de sfințire, după care a urmat cuvântul părintelui ctitor Gheorghe Păltinel, care a mulțumit Părintelui Mitropolit, soborului slujitor și credincioșilor prezenți, relatând și faptul cum a luat naștere ideea construirii viitoarei biserici cu hramul Sfântul Ierarh Nectarie.
Vizita Înaltpreasfințitului Părinte Teofan în Protoieria Hârlău s-a încheiat la mormântul Părintelui Dimitrie Bejan, unde a a oficiat slujba Parastasului.