După ce sufletul s-a închinat Domnului el e dus prin deosebite locaşuri ale Sfinţilor pentru a vedea frumuseţile raiului. Această vizitare a locuinţelor cereşti ţine şase zile, timp în care sufletul se uimeşte, admiră şi slăveşte pe Dumnezeu, Creatorul a toate. În această uimire el uită cu totul durerile ce le-a avut, când era în trup. Cu toate acestea, dacă este împovărat de păcate, se întristea­ză şi se învinovăţeşte că şi-a irosit viaţa în negrijă şi n-a slujit lui Dumnezeu după poruncile Sale.

Isprăvind vizitarea raiului, a noua zi - după des­părţirea sa de trup - sufletul se urcă din nou spre Dumnezeu pentru a i se închina. Pentru aceea Bise­rica Ortodoxă face în a noua zi rugăciuni pentru morţi, iar împreună cu rudeniile îl roagă pe Dumnezeu să pună sufletul repausatului în numărul celor nouă cete îngereşti.

După a doua închinare, Domnul porunceşte ca sufletului să i se arate iadul. Sufletul vede atunci suferinţele păcătoşilor, aude plângerile, gemetele şi scrâşnirea dinţilor. Timp de treizeci de zile sufletul vizitează toate părţile iadului şi tremură ca să nu fie osândit a locui acolo veşnic. În sfârşit, în a patruzecea zi - după despărţirea sa de trup - urcă pentru a treia oară să se închine Ziditorului.

Şi atunci, în a patruzecea zi după moarte, veşni­cul Judecător, hotărăşte locuinţa ce i se cuvine sufletului după faptele şi după viaţa sa pămân­tească. Astfel, judecata particulară a sufletului are loc în a patruzecea zi după moarte, iată pentru ce Biserica Ortodoxă se roagă pentru morţi în acea zi.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 32-33)