Votați pentru menținerea religiei în școli!
Nu am învăţat oare nimic din lecţia celor 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice, lăcaşele de cult au căzut sub lama buldozerelor sau au fost închise şi credinţa interzisă? Nu am învăţat nimic din jertfele martirilor care L-au mărturisit pe Hristos, chiar cu preţul vieţii? Renunţăm atât de uşor la un drept câştigat cu preţ de sânge, la Revoluţia din 1989? Ce se va alege din tinerii noştri, dacă le refuzăm dreptul de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu, oferindu-le, în schimb, o şcoală a desfrânării? Să votăm pentru menţinerea religiei în şcoli, acum, cât votul nostru încă mai contează! Dacă nu o vom face noi, majoritatea declarată a creştinilor-ortodocşi, care dorim să-L păstrăm pe Dumnezeu în şcolile şi în vieţile noastre, atunci cine?
Petiţia „Votaţi pentru menţinerea religiei în şcoli!”, lansată recent în mediul virtual, a strâns deja peste 16 mii de semnături. Documentul atrage atenţia asupra încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de legile ţării noastre şi a fost elaborat ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, din data de 12 noiembrie 2014. Astfel, judecătorii au decis că orele de religie se vor desfăşura, începând cu anul şcolar viitor, doar pe baza acordului scris al părinţilor. Prezenţa icoanelor şi a orelor de religie în şcoli deranjează. Se fac eforturi pentru ca Dumnezeu să fie dat afară din sufletele copiilor. Se pune, însă, întrebarea: cu ce vor fi înlocuite orele de religie?
Dezbaterile din ultima vreme pe marginea scoaterii religiei din trunchiul comun ridică mari semne de întrebare asupra direcţiei în care se îndreaptă învăţământul nostru, dar şi societatea românească, în ansamblul ei. Dacă prezenţa icoanelor şi a orelor de religie a ajuns să reprezinte un pericol, “o discriminare în spaţiul public”, educaţia pro-avort şi pro-homosexualitate nu numai că nu deranjează, dar e pe cale să devină chiar materie de studiu în şcoli. Pentru participarea în masă a elevilor la astfel de programe nu s-a cerut şi nu se cere acordul părinţilor. Şcoala ştie mai bine cum trebuie să facă educaţie, iar părinţii devin doar nişte martori neputincioşi ai distrugerii morale a copiilor lor. Aşa s-a ajuns ca în şcolile din Chicago, spre exemplu, elevii de clasele a cincea şi a şasea să ia lecţii despre sexul anal, despre pilulele contraceptive şi despre utilizarea prezervativului, perversităţile sexuale fiindu-le prezentate şi recomandate, încă de la cele mai fragede vârste. Şcoala pornografiei, şcoala sodomiei, şcoala pedofiliei reprezintă noile tendinţe ale sistemului educaţional modern. În acest nou sistem, religia nu mai poate fi tolerată, căci lumina ei risipeşte negura necredinţei, călăuzindu-ne copiii către Împărăţia Cerească. Iar bătălia cea mai de pe urmă se duce chiar pe frontul inocenţei din sufletul copiilor noştri.
„Scoaterea religiei din trunchiul comun al sistemului de învăţământ din ţara noastră echivalează cu scoaterea religiei din şcoli, deoarece statutul de disciplină opţională ar transforma-o într-o materie periferică şi obscură, aflată la discreţia conducerii unei şcoli. Astfel se încalcă dreptul la cunoaştere, la libera dezvoltare a personalităţii umane, nesocotind progresele ştiinţei, care bat la uşa spiritului religios uman. Intenţia izolării religiei de educaţie, concretizată prin scoaterea Religiei din trunchiul comun, provoacă o limitare, o marginalizare a spiritului uman, un atentat la educaţia tinerilor (…) Pentru adolescentul actual, scârbit de formalisme tradiţionale şi imperative sociale relativiste, fundamentul divin al Legii este o perspectivă salvatoare într-o societate dezorientată aflată în plină criză morală şi economică. Aşadar este o datorie morală a Statului român de a păstra educaţia religioasă în şcoală”, se arată în textul petiţiei.
Să nu uităm că primele şcoli au funcţionat în biserică, iar dascălii erau învăţători. De altfel, cea mai veche școală românească, atestată istoric la 1495, se afla în Șcheii Brașovului, la Biserica Voievodală „Sfântul Nicolae”. Aşadar, a rupe şcoala de biserică reprezintă un act fără precedent în istoria culturii europene şi mondiale. Pentru că face parte din trunchiul existenţei umane, religia nu poate fi scoasă din trunchiul comun, iar elevii nu pot fi forţaţi să ceară permisiunea de a participa la o oră care li se cuvine, conchid autorii petiţiei privind menţinerea religiei în şcoli:
„Elevii nu refuză predarea religiei în şcoli, ci o prezintă ca pe o necesitate. În perioada adolescenţei (anii de liceu), tinerii trec prin unele crize spirituale şi existenţiale, care pot avea repercusiuni grave atât asupra individului, cât şi a societăţii. Ei trăiesc o dramă şi în acest moment ei au nevoie de răspunsurile religiei care îi încurajează şi îi motivează în viaţă. Nu trebuie lăsaţi în braţele anti-culturii, pornografiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului etc. Ei devin pe zi ce trece mai greu de stăpânit, iar unii adolescenţi realizează că nu se mai pot controla. Educaţia are o nevoie imperioasă de credinţă, ca de un element de bază al oricărei acţiuni didactice.
În consecinţă, este de neadmis ca elevii să facă o cerere prin care să participe la o oră care li se cuvine. Religia nu trebuie scoasă din trunchiul comun, deoarece face parte din trunchiul existenţei umane. Și este aberant să revenim la condiţiile comunismului despre care credeam că tocmai am scăpat!”
Nu am învăţat oare nimic din lecţia celor 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice, lăcaşele de cult au căzut sub lama buldozerelor sau au fost închise şi credinţa interzisă? Nu am învăţat nimic din jertfele martirilor care L-au mărturisit pe Hristos, chiar cu preţul vieţii? Renunţăm atât de uşor la un drept câştigat cu preţ de sânge, la Revoluţia din 1989? Ce se va alege din tinerii noştri, dacă le refuzăm dreptul de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu, oferindu-le, în schimb, o şcoală a desfrânării?
Să votăm pentru menţinerea religiei în şcoli, acum, cât votul nostru încă mai contează! Dacă nu o vom face noi, majoritatea declarată a creştinilor-ortodocşi, care dorim să-L păstrăm pe Dumnezeu în şcolile şi în vieţile noastre, atunci cine?