Ne-am despărțit de curând de drumul spre Zorii Cincizecimii. Am parcurs cumpătați și bucuroși calea spre Rusalii. Spre ziua praznicului celui mai presus de praznice prin aceea că ne-a adus dinainte Nașterea Bisericii. Venirea Ortodoxiei prin Evanghelie iar nu sub Legământul cel vechi. Pe care nu îl descompune ori anulează, ci îl transfigurează. Așa precum Învierea Domnului Hristos restaurează o lume ce părea ruinată de prea multul omenesc care spera să fie deplin stăpân pe destinele ei. De astă dată, plecăm pe o cale ceva mai scurtă, pe culmea unei coline cu maci înfloriți și viță de vie îmbiind la bucurie. Uneori postul acesta al Sfinților apostoli e limitata la câteva zile. De astă dată parcurgem câteva săptămâni în drum spre Roma, locul în care cei doi aveau să se stingă slujind Mântuitorului. 

Două figuri săpate, parcă, în stâncă. Petru, Chefa, un pescar vânjos în puteri omenești dar cu o strălucire de copil în ochi. Tainic însoțitor al Mântuitorului dar în aceeași măsură grabnic așezat pe fugă în noaptea Judecății Lui. Nu-i de judecat. Mereu îmi pare că momentul zorilor ce-l prind plângând se constituie în motivul prim al postirii noastre. Postim să-i spunem lui Petru, Apostol și Pescar de oameni – după promisiunea Domnului Hristos – că îl înțelegem. Că nu, nu suntem mai buni decât el și că fără el am fi fost mai de plâns decât mulți dintre cei care și-au luat credința din idolatrie și ritual excesiv.

Pavel, fiul Tarsului Ciliciei, al misticii pline de râvnă a lui Gamaliel și al diasporei luminate. O inimă în văpăi pentru dreptatea Legii până învață, cu preț deloc mic, cât de important este adevărul și că Adevărul este Hristos. Îl admir nu doar pentru forța convertirii sale ci pentru că nu uită niciodată cine a fost în raport cu Iisus Hristos. Modul lui de a gândi și acționa misionar i-a făcut pe mulți s-l socotească a fi „întemeietorul” creștinismului. Nici Cioran nu a fost departe de ispita de a crede că Pavel e întemeietor de religie. Pe când el era trăitor al Împărăției în numele lui Iisus Hristos cel Înviat. Convertitorul său. 

Vă propun, astfel, să-i cunoaștem. Să ne ținem aproape de viețile lor. Și să învățăm cu ei în ce mod cu Hristos nu poți fi decât total. Fără jumătăți de măsură. Fără „absenteisme” morale ori acolade de fugă din planul voii Lui. Am spus că amândoi doi beneficiază de două moduri de a străbate Calea. Petru, cel chemat prin glasul fratelui, este interogat de Hristos cel Înviat, acolo pe calea spre Ostia, la vreme de fugă, simplu: Quo vadis? Încotro? Aducând aminte în veac că nu, nu există demisie din vocație. Înainte vreme, la țărm de Tiberiadă, fusese întrebat, tihnit și onest, de către Domnul Hristos: Petre, mă iubești tu pe Mine? Nu pentru a i se acorda vreo întâietate inutilă ci pentru a fi „reprogramat” uman pentru chemarea Domnului Hristos. E primul Apostol pocăit de păcate după ce primise toată puterea de a se ține departe de păcate. Omul care merge de la Tiberiada spre Tibru schimbând forța ocupantului roman în distincția puterii convertitoare a Evangheliei Domnului Hristos. În vreme ce Pavel, Saul cel mereu andurant la călătorii de pedepsire, trăiește sub semnul altei întrebări: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Făcând din momentul de pe drumul Damascului un punct de nesperată nădejde pentru toți cei care greșim, care uităm că Hristos suferă cu toți cei pe care-i prigonim. Într-un verset – spunea distinsul Părinte Grigorie T. Marcu – Saul se naște în Lumina Învierii. Și nu doar că se cheamă Pavel ci leagă numele său de toată vestirea către neamuri a Împărăției lui Dumnezeu. 

Pornim să-i cunoaștem. Dacă voi scrie lucruri pe care le știți, mă bucur tare. Recapitulăm împreună. Dacă descoperim lucruri noi, mă voi strădui să le explic cuminte și competent. La deruta din jur, vă propun un post al Apostolilor în care să învățăm împreună despre ei. Uite,, chiar pornind de la termenul Apostol care provine din limba greacă veche (apostolos) și înseamnă în mod direct „trimis”, „sol” sau „delegat”. Termenul descrie o persoană trimisă de cineva pentru a-i reprezenta interesele și a-i transmite mesajul. De aici, în context ceștin, s-a preluat și expresia de „a merge apostolește” – care înnseamnă a merge pe jos, pe distanțe lungi (făcând referire la modul în care călătoreau primii ucenici ai Mântuitorului).

Pe calea spre Roma, locul în care aveau să mărturisească, apostolește, cu ei alături. Postirea cu ei fiind cel mai de preț mod de a le ucenici virtuțile. Postind și citindu-le epistolele. Luând seamă la cele rostite și trăite de ei. Și căutând să ne bucurăm de liniștea ce izvorăște din modelul lor de cunoaștere a lui Dumnezeu. Cu moartea pe moarte călcând…