Domnul, venit în tine întreg, viu, înviat, îţi dă putere să te confrunţi acum cu durerea copilului din tine. Ai nevoie să faci din durerea acelui copil, durerea ta pentru că atunci, în momentul traumei, tu, o parte a ta, cea care a devenit „egoul” tău, te-ai disociat de durerea ta ca să poţi supravieţui. Dar deodată cu durerea ai sacrificat şi o parte din tine, din sufletul tău. N-ai ştiut şi n-ai putut face faţă durerilor de copil altfel decât încercând să faci pe placul celor de care aveai nevoie ca să te simţi, cât de cât, în siguranţă.

Ai învăţat să-ţi ascunzi durerile şi nevoile şi ai continuat s-o faci şi când nu aveai nevoie de asta. Aşa ai ajuns să te urăşti şi să te dispreţuieşti. Acum ai nevoie să înveţi să te iubeşti cu mila lui Dumnezeu. Numai aşa vei ajunge să faci primul pas în iubirea poruncită de Domnul: să iubeşti pe aproapele cum te iubeşti pe tine. Acum învaţă să te iubeşti în El!

Da, doare! Dar asumând-o, devine durere de naştere! Când alegi să spui: „Fii binecuvântat, Dumnezeul meu facă-Se voia Ta!”, Duhul Sfânt te va învăţa şi Domnul îţi va da putere să trăieşti această durere neinclusă în viaţa ta.

Curaj! Asta e Calea. Fă tot ce descoperi acum că te întregeşte. Învaţă să-ţi iubeşti copilul lăuntric pentru că prin el vei intra în Împărăţie! Primeşte toate şi arată-le Domnului!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 60-61)