La începutul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit ultima parte a Canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, ce se termină cu cântarea a noua, unde pocăinţa devine un izvor al bucuriei şi al nădejdii. După citirea Canonului, a urmat rânduiala propriu-zisă a Pavecerniţei Mari din timpul Postului Mare, la sfârşit rostindu-se rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele“, şi Evanghelia.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a vorbit despre starea de pocăinţă, de conştientizarea păcatelor, pe care ar trebui să o avem în această perioadă a Postului Mare: „Vremea postului în care ne aflăm acum ar trebui să fie o tânguire neîncetată după raiul cel pierdut. Strigătul lui Adam «miluieşte-mă, Dumnezeule, primeşte-mă din nou întru Împărăţia Ta» trebuie să fie strigătul şi gândul nostru de fiecare zi, de fiecare clipă. Cu cât omul strigă mai mult ca Dumnezeu să-l ierte de preamultele lui păcate, cu cât plânge mai mult pentru fărădelegile sale, lacrimile sale vor deveni plâns de bucurie dătător şi izvorâtor de nădejde. Omul, prin rugăciunea «miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă», poate să cunoască, precum Sfânta Maria Egipteanca, atât de mult pomenită în aceste zile, bucuria desfătării Împărăţiei cerurilor“.