Leon Brangk, Doctor în Teologie

Cuvântul yoga provine etimologic de la rădăcina indo-europeană yug, în germană Joch, în greacă ζεύγ și înseamnă însoțire, înjugare. Adică este unirea eului individual cu elementul divin. În funcție de modul cum este perceput elementul divin, fie ca una din nenumăratele divinități ale hinduismului, al căror număr, potrivit unor estimări, ajunge până la 300 de milioane (!), fie sub formă impersonală, nu există numai un fel de yoga, ci foarte multe. La acestea se mai adaugă încă acele forme de yoga în care se accentuează mai ales faptele oamenilor. Cu toate acestea, scopul final în toate aceste forme este același, eliberarea eului individual de nesfârșitul ciclu al reîncarnărilor, care în esență este încetarea existenței. Adică yoga are un conținut curat religios sau mai bine zis idolatru, deoarece panteonul hindus, precum și accepțiunea impersonală a elementului divin se sprijină limpede pe fantezia umană și contravine absolut minții umane comune și realității lumești în care trăim.

Despre panteonul hinduismului menționăm următoarele caracteristici: Numărul uriaș de zei-idoli (unii cu formă umană – cu patru mâini și picioare -, alții jumătate oameni și jumătate animale, alții cu formă de animale) dă fiecăruia o nelimitată posibilitate de alegere a acelui zeu care se potrivește mai bine patimilor sale.

În trinitatea fundamentală de zei a hinduismului, Brahma, Vishnu și Shiva sunt prezentați ca: primul creator, al doilea conservator și al treilea distrugător a ceea ce creează primul și conservă al doilea. Alteori numai Shiva, care se identifică prin excelență cu idealul yogăi, este prezentat și cu cele trei însușiri.

În Bhagavad Gita (un text „insuflat de Dumnezeu”, un fel de „evanghelie” a hinduismului contemporan) îl vedem pe zeul Krishna învățându-i pe oameni diferite forme de yoga, adică formele de asceză care conduc la unire cu Dumnezeu. Paralel, în tradiția hindusă se arată că Krishna a înșelat 16.000 de femei măritate păstorițe și de la ele a dobândit 180.000 de fii.

Râul Gange este considerat divinitate în hinduism și de aceea baia făcută în râu, mai ales în orașul Benares (actualul Varanasi), orașul sfânt al lui Shiva, se crede că îl spală de toate păcatele pe cel ce se scaldă în el. Menționăm în mod deosebit că în acest oraș apele râului au un grad de contaminare incredibil de ridicat, provenit de la deșeurile urbane și industriale, precum și de la rămășițele provenite din arderea morților (procentul de bacterii în acest punct al Gangelui depășește de 10.000 de ori limita permisă).

Scopul de bază al yogăi, la care ne-am referit mai sus, se face, poate, mai bine înțeles, în cea mai veche formulare structurată a ei, într-un text sfânt al hinduismului numit Upanișade (800-500 î. Hr.). În acest text predomină convingerea că lumea în care trăim și însăși viața noastră este ceva negativ. Singurul lucru bun care există este un element divin absolut, fără formă și cu neputință de a fi determinat, care se află în adâncul, la temelia realității lumești și se numește Brahman. O parte din acest Brahman există și în adâncul fiecărei existențe, iar acolo se numește Atman. Este comparat cu aerul care este cuprins într-o sticlă, pe care nu-l vede nimeni și nu are formă. În timp ce sticla, care se poate vedea și are formă, este comparat cu corpul material, forma exterioară a omului. Între corpul material și elementul divin a fiecărei existențe umane este așezată – potrivit cu părerea aceasta – mintea, care are însușirea de a se alipi neapărat undeva, iar prin această alipire să formeze identitatea omului. Astfel mintea, din poziția pe care o deține se poate întoarce, fie spre elementul divin, fie spre elementul material cel cu forme variate. Cu cât mintea rămâne mai mult alipită de lucrurile materiale, existența individuală, datorită puterii absolute a legii karmei, rămâne robită în cadrul ciclului reîncarnărilor. Când însă se va întoarce și uni cu elementul divin, se va elibera de acest ciclu.

Pentru hinduism, viața însăși – datorită nesfârșitului ciclu de reîncarnări – este extrem de dureroasă, fără nici o perspectivă, este ceva de care trebuie să se scârbească oricine. Omul ca ființă nu are valoare, nu are unicitate, de vreme ce fiecare existență individuală se află continuu într-o stare de instabilitate, într-o stare de trecere în alte forme de existență. Și mai ales probabilitățile de a se renaște cineva ca om în următoarea reîncarnare, sunt extrem de reduse, dacă nu a făcut un progres esențial în yoga. Dar care este acel element al existenței care trece prin sutele de mii de forme ale ciclului reîncarnărilor? Aici se observă limpede imposibilitatea unei explicații raționale. O numesc „esență sensibilă”, „corp eteric”, fără să cunoască, precum se vede, despre ce vorbesc. În baza cărei rațiuni acest element nedefinit, despre care nici măcar nu are conștiința existenței lui, îl poate conduce, în cadrul legii karma, la o „perfecționare” a existenței?

Oricum ar sta lucrurile, pentru hindus este de neconceput noțiunea de mântuire, de întregire, de desăvârșire a omului în cadrul legăturii lui cu Dumnezeu și cu semenii săi. Hinduismul cunoaște numai noțiunea de eliberare, eliberare din nesfârșitul ciclu al reîncarnărilor, eliberare din viața însăși. Idealul hinduismului este încetarea existenței individuale, iar aceasta se realizează prin yoga. Prin urmare, yoga este metoda care conduce la moartea definitivă sau, pentru a ne exprima prin cuvintele scrierilor sfinte ale hinduismului, la distrugerea existenței individuale în cadrul elementului divin absolut, Brahman, ca o picătură de apă care se pierde în ocean. Această situație este descrisă în idealul yoghinilor brahmani, care, în ultimul stadiu al yogăi, ajung în stare să nu mai mănânce, să nu mai comunice cu mediul lor, să nu-și mai perceapă corpul și în cele din urmă, în această stare de izolare absolută, să moară. Înainte de a trece în această stare a izolării absolute, trăiesc conștiința eliberării lor, că adică încetează chinul vieții, că nu se vor mai reîncarna.

Prin urmare, relațiile umane nu sunt cuprinse în idealul yogăi. Numai în stadiile începătoare ele află o oarecare aplicare, dar și acolo nu în sensul adevăratei comuniuni, a adevăratului interes pentru celălalt, ci numai în sensul răsplătirii. Făcând fapte bune, cineva poate ajunge la o mai bună reîncarnare. În epicentru se află totdeauna eul individual. Cea mai înaltă manifestare a acestei lipse de comunicare sunt expresiile autentice ale yogăi, maeștrii guru.

Cuvântul guru înseamnă „cel care risipește întunericul”. Aceștia sunt foarte înaintați în yoga, îndrumătorii spirituali ai celorlalți. Adepții lor – am ales foarte conștient cuvântul adept, așa cum se va vedea mai departe – consideră că prin mijlocirea corpului material al guru-lui se manifestă energii divine, că ei le transmit scânteia divină. Guru -șii înșiși admit despre ei că ar fi suflete luminate, rare în istoria omenirii. Ei urmăresc și acceptă cu plăcere și naturalețe manifestări de adorare ale persoanei lor, ca unele ce sunt existențe divine. Ani întregi de exersare cu meditația, care funcționează ca autosugestie, le-au creat această neclintită convingere și certitudine. Astfel de forme de adorare sunt, de pildă, aclamațiile mulțimii de adepți față de persoana lor, închinarea adusă de către adepții lor, prin a se întinde la pământ înaintea lor și a le oferi daruri, precum și foarte impresionanta practică (în mișcarea lui Maharathi sau la cei ai mișcării „Hare Krishna”) la întronarea unui guru, în timpul căreia i se spală picioarele cu iaurt, după care acest iaurt este băut de adepții săi care sunt de față. În cadrul acestei concepții a lumii și a lor înșiși, în cadrul acestei amețeli a auto-divinizării lor, li se pare foarte firească tot felul de exploatare a ființelor mai prejos decât ei, cum ar fi membrii mișcărilor lor.
Pentru adepți absoluta alipire de guru se bazează pe convingerea că el este centrul absolut al vieții lor și, prin urmare, trăiesc și lucrează numai pentru guru. Acceptă ca acela să-i facă așa numita „rezecție a eului”, astfel încât să devină împlinitori absoluți ai voii lui, adică robi credincioși ai lui, cu speranța că odată vor ajunge copii fidele a arogantei, într-un grad amețitor, „personalități” a guru-lui.

În 1995, în Japonia, împlinind orbește poruncile guru-lui Asahara, adepții lui au săvârșit un atac terorist în metroul din Tokio cu gaz otrăvitor Sarin. Rezultatul a fost 12 morți și 5500 de răniți, dintre care cei mai mulți au rămas invalizi pentru toată viața lor. Un element inalienabil al adepților o constituie și așa numitul „prinos sfânt”, adică depunerea tuturor bunurilor lor la picioarele guru-lui. Prin acest fapt sunt datori să fie recunoscători guru-lui, deoarece nu le-a respins, ci le-a primit și astfel i-a eliberat de această greutate care este piedică și chin pentru adepți. Punctul culminant al acestei înrobiri față de guru se vede și din următoarea situație cu totul de neimaginat: În cazul că se va dovedi că adepții au căzut victime unui guru escroc, sunt datori să rămână credincioși acestuia și să continue să-l slujească, deoarece pe acest l-au meritat. Acest guru escroc corespunde karmei lor, faptelor din viața lor anterioară. Rămânând credincioși acestuia, într-o viitoare reîncarnare cu siguranță vor beneficia de un guru mai „evoluat”.

Mulți dintre grecii noștri, care se exersează în yoga, cu siguranță vor susține că yoga pe care o fac ei nu are nimic comun cu această formă religioasă de yoga a hinduismului. Însă este bine să conștientizeze că mulți dascăli de yoga de prescripție „europeană” au studiat și au fost instruiți, de pildă, în Satyananda Ashram, care deține în toată lumea o rețea foarte bine dezvoltată de centre yoga-ashram (și aici în Grecia) și al cărui crez este întocmai cel pe care l-am descris mai sus.

În linii mari, aceleași lucruri sunt valabile și pentru Silva Mind Control, care, deși nu apare sub vălul yogăi, însă folosește tehnici orientale, precum și despre „Centrul OM” al guru-lui Sri Chinmoy și despre mișcări asemănătoare cu rețele la nivel mondial. Caracteristica lor comună este înfățișarea lor sub o mască științifică. Nimic mai fals decât aceasta. Ce are comun știința cu „legea” karmei, cu credința în reîncarnare, într-un element divin impersonal fantastic sau în zeitățile hinduismului? Chiar și acolo unde yoga se prezintă ca o simplă gimnastică, ea nu are nimic de oferit. Așa cum susțin cei cunoscători, problema de bază a omului contemporan este nemișcarea, atât în spațiul muncii sale, cât și în timpul liber. Iar yoga, în loc să dezvolte mișcarea, o limitează încă și mai mult prin exercițiile ei sedentare.

Este un fapt dovedit că yoga în țările occidentale, ca o capcană excepțional și inteligent plasată, îi atrage pe europeni și americani la civilizația hinduismului. Înrâurirea se exercită prin muzică religioasă, prin bucătăria indiană, prin discuții despre reincarnare, karma, forțele ascunse ale omului ș. a. Prin „mantre” – propoziții scurte care se folosesc în timpul meditației și exprimă de obicei adorarea unei din zeitățile hinduismului – occidentalii naivi, care se entuziasmează de lumea aceasta, sunt introduși în idolatria hinduismului. Iar pentru cei încă și mai naivi este implicat și numele lui Hristos, Care este prezentat împreună cu Budha, Krishna, Ramacrishna ș.a., ca o personalitate pe un plan spiritual separat, ca unul dintre mântuitorii lumii.

Sursa: marturieathonita.ro/yoga-o-metoda-de-distrugere-a-personalitatii-omului