Zi de doliu în Parohia „Sfânta Treime” - Tei din Bucureşti
Sute de oameni au participat duminică, 27 martie 2016, la Sfânta Liturghie la Parohia Sfânta Treime - Tei din Capitală şi la slujba înmormântării părintelui Alexandru Moțoc. Slujbele au fost săvârşite de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
La slujba de înmormântare ierarhul a citit mesajul Patriarhului României, intitulat „Părintele Alexandru Moțoc - slujitor harnic şi milostiv al Bisericii noastre”, din care redăm un fragment:
„Părintele Alexandru Moţoc rămâne în memoria noastră şi în amintirea credincioşilor pe care i-a păstorit ca fiind un misionar cu vocaţie, un preot harnic şi darnic, fidel faţă de credinţa vie, de tradiţia liturgică şi canonică a Bisericii Ortodoxe, fiind, în acelaşi timp, un patriot, iubitor de credinţă şi neam.
Cancelaria Sfântului Sinod a avut în persoana sa un bun cunoscător al istoriei bisericeşti, al Sfintelor Canoane şi al vieţii sociale, care a câştigat respectul şi prețuirea multora. A fost un ostenitor statornic al Bisericii noastre, dând dovadă de seriozitate, disciplină și multă abnegație în activitatea desfășurată. A avut conștiința responsabilității pentru funcţia deţinută în administrația bisericească centrală, pe care a onorat-o cu mult devotament”.
Părintele Alexandru Moțoc a fost înmormântat în cimitirul din localitatea natală, satul dâmbovițean Vișina. Aici, părintele a slujit ca preot mai mulți ani.
Sursa: basilica.ro