Ziua de naștere a Patriarhului, sărbătorită liturgic la Mănăstirea Techirghiol
Ziua de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost sărbătorită duminică, 22 iulie 2018, prin oficierea Sfintei Liturghii și a unei slujbe de Te Deum în sobor de arhierei, la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol.
Preafericirea Sa a slujit împreună cu Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos și cu Episcopii Visarion al Tulcii, Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul.
La împlinirea vârstei de 67 ani, ierarhii i-au oferit Patriarhului Daniel o icoană a Maicii Domnului.
La finalul slujbelor oficiate, Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a adresat urări Preafericirii Sale vorbindu-le celor prezenți despre biografia și slujirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Biserica Ortodoxă Română.
Ierarhul a subliniat ocrotitorii importanți pe care îi are de la Botez, prin primirea numelui, Părintele Patriarh: profeții Ilie și Daniel:
„Aceste nume de profeți au crescut în viața tânărului Dan Ilie despre care cei din familie și apropiații știu că încă de copil visa preoția”.
A amintit realizările Patriarhului ca elev, student și apoi cadru didactic, fiind îndrumat de „steaua luminoasă a teologiei românești”: Părintele Dumitru Stăniloae.
Înaltpreasfinția Sa a spus că Părintele Patriarh a așezat orice fel de lucrare sub pronia Preasfintei Treimi:
„Totul în cuvântul Preafericirii voastre este iubire milostivă a Preasfintei Treimi, lumină și har, iubire milostivă înmulțită apoi în fața Sf. Altar la Liturghie pe care ne învățați tot timpul s-o unim cu filantropia”.
„Precum învățați, așa și lucrați”, a adăugat Arhiepiscopul Casian, adresându-i Patriarhului României o urare inspirată din Psalmi: „Înnoi-se-vor tinerețile voastre ca ale vulturului” (Psalmul 102, 5).
Despre vultur ierarhul a precizat că este, în acest context, „semnul propășirii duhovnicești permanente și coborârii duhovnicește spre cerințele clerului, credincioșilor și poporului român”.
La finalul momentului festiv, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulțumit ierarhilor, clericilor și credincioșilor pentru urări și a oferit Mănăstirii Techirghiol un kilogram de tămâie naturală din Oman și mai multe cărți.
Sursa: basilica.ro