Centenarul Episcopiei Hotinului, actuala Episcopie de Bălți

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Centenarul Episcopiei Hotinului, actuala Episcopie de Bălți

La împlinirea a 100 de ani de la activarea fostei Episcopiei a Hotinului a fost oficiată, la Bălți, Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, împreună cu ierarhi și preoți de pe ambele maluri ale râului Prut. Soborul de slujitori a sfințit crucea din locul unde va fi viitoarea catedrală episcopală, care va fi construită în următorii ani.

Numeroși credincioși din România, dar și din Moldova, au fost prezenți la Bălți pentru a participa la sfintele slujbe prilejuite de centenarul aniversar de la reînființarea Episcopiei de Bălți, dar și de punerea pietrei de temelie a viitoarei catedrale de la Bălți.

„Astăzi a fost un moment special pentru Episcopia de Bălți, pentru că am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe terenul pe care l-am achiziționat cu ajutorul Guvernului României pentru viitoarea catedrală, sau mai bine zis, pentru Centrul Cultural Românesc de aici, din Bălți. Am dorit să facem acest lucru acum, fiind prezenți și ierarhi de peste Prut, și am avut marea binecuvântare să fie prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, dar și sobor de ierarhi și preoți de aici și din România.”, a spus Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți.

Noua Catedrală Episcopală va avea hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”.

Foto credit: Parohia Sfantul Ioan Botezatorul

Citește despre: