Într-un interviu acordat în anul 2013 părintelui protosinghel Siluan Antoci, stareţul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Brusturi (Neamţ), moș Gheorghe Dubiţ a povestit cum, în ciuda prigoanei și torturii din temnițele comuniste, a rămas statornic în dreapta credinţă a Bisericii.

Gheorghe Dubiţ S-a născut la data de 24 decembrie 1923, în comuna Mileanca din judeţul Botoşani, fiind fiu de ţărani binecredincioşi pe nume Dumitru şi Maria. În anul 1939 devine absolvent al Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Iaşi, iar în 1943 îşi începe serviciul militar la Şcoala de subofiţeri în rezervă nr. 2 din Botoşani, după care, în toamna anului 1945, a fost repartizat în Vâlcea, în cadrul Regimentului nr. 2, cu gradul de sergent major.

După încheierea serviciului militar, ocupă postul de cântăreţ bisericesc în parohia Gărbeni, din jud. Botoşani. Experienţa închisorilor comuniste începe să o trăiască încă din tinereţe, prima detenţie fiind la vârsta de 25 de ani, vârsta la care orice tânăr are aspiraţii şi planuri pentru viitor.

Prima veste tragică ce urma să schimbe total destinul lui Gheorghe Dubiţ a venit la 19 mai 1948, când Tribunalul Militar Iaşi, prin sentinţa nr. 281, îl condamnă la trei ani de închisoare corecţională pentru „favorizarea infractorului şi deţinere de publicaţii interzise” şi pentru faptul că ar fi cântat „Cruce Sfântă părăsită” - o cântare religioasă cunoscută în Biserica noastră.

La data de 18 iulie 1951, Gheorghe Dubiţ este eliberat, dar apoi urmărit de securitate la orice pas. După tragica experienţă petrecută în închisorile de la Suceava, Aiud şi Gherla, găseşte puterea de a porni un nou drum în viaţă. Se căsătoreşte cu Elena, o tânără din satul Havârna şi împreună ridică o casă, apoi aduc pe lume patru copii. Tribunalul Militar Iaşi, prin sentinţa nr. 25/1960, îl condamnă din nou la şapte ani de închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii personale, pentru comiterea faptei de „uneltire împotriva ordinii sociale prin agitaţiuni”.

„Poate a fost o încercare și pentru mine, ca să vadă cum rabd.... Toate ce mi s-au întâmplat m-au călit mai tare... Dumnezeu m-a întărit. Acolo era Dumnezeu! Nu în lumea asta liberă, și pe care o vedem noi astăzi...”, spunea, în urmă cu șase ani, moș Gheorghe Dubiţ.

Ne rugăm ca Hristos, Mântuitorul lumii, să-l odihnească în ceata sfinţilor, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit. Veşnica lui pomenire!