Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului

Patriarhia Română

Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului

    • Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului
      Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului

      Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 2 februarie Întâmpinarea Domnului. Începând cu această seară, Biserica Ortodoxă a intrat în ziua liturgică de sâmbătă 1 februarie, când se sărbătorește Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Sărbătorile au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Potrivit informaţiilor preluate din Liturgica generală a părintelui Ene Branişte, în toată perioada preserbării şi a după-serbării, pe lângă slujba sfinţilor pomeniţi în zilele respective, se adaugă şi cântări, rugăciuni şi lecturi din cele în legătură cu praznicul respectiv, iar în ziua odovaniei praznicului, slujba se pune aproape la fel ca şi în ziua însăşi a praznicului (omiţându-se doar paremiile şi litia la Vecernie, polieleul şi Evanghelia la 'Utrenie, iar Apostolul şi Evanghelia de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfântului (sfinţilor) din acea zi se mută, adică se oficiază cu o zi mai înainte sau mai în urmă, după cum prevede Tipicul sau după cum rânduieşte cel mai mare.

La fiecare sărbătoare din cursul anului se pune, încă de la Vecernia din ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sânul) bisericii, icoana praznicului sau a sfântului sărbătorit. La praznicele împărăteşti, icoanele praznicale (şi crucea la sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci) se pun pe iconostas încă din ajunul preserbării şi rămân pe el până la sfârşitul după-serbării, adică până în ziua odovaniei praznicului.

(Sursa: basilica.ro)

Citește despre: