După anul 1953, când maicile venite la Miclăușeni au fost nevoite să plece la Cozancea, s-au ivit numeroși pretendenți ai domeniului de aici. Ei nu știau sau nu doreau să știe că exista un act care trebuia respectat și care nu fusese anulat prin vreun alt act. Prin acest document, Biserica și-a recăpătat, după îndelungate procese, ceea ce era de drept al ei.  

Iată textul actului de donație:

Subscrisa Ecaterina Șerban Cantacuzino, născută Sturza, proprietara așezării Miclăușeni din județul Roman, cu domiciliul actualmente în orașul Roman, Strada Cantacuzino-Pașcanu, Nr. 6, fiica și urmașa decedaților mei părinți, Gheorghe Al. Sturza și Maria Gh. Sturza, născută Ion Ghica-Ghergani, urmând principiile Religiei noastre creștine-ortodoxe și cuvântul părinților mei, de a avea grijă de așezarea Miclăușeni, unde m-am născut, am crescut și am viețuit, declar că donez Sfintei Episcopii a Romanului: Parcul Miclăușeni, în suprafață de 29.9550 ha., și grădina de zarzavat, în suprafață de 8.900 mp. de lângă el, cu palatul mare și toate dependințele cuprinse în acest parc, cu biserica cu hramul „Buna Vestire” și „Arhanghelii Mihail și Gavriil”, cu odoarele ei și care este ctitoria părinților mei, alipit de care sălășluiesc mormintele strămoșilor și părinților mei, toate aceste bunuri fiind libere de orice sarcină.

Din întregul complex de clădiri aflătoare în cuprinsul acestei donații, îmi rezerv, cât voi fi în viață, pentru folosința mea personală, casa mică, situată la miazănoapte de clădirea mare, cu o suprafață înconjurătoare de 1.400 mp.; după moartea mea, această clădire va fi rezervată pentru găzduirea membrilor din familia noastră, care, pentru reculegere sau cu ocazia comemorărilor înaintașilor, vor veni la Miclăușeni, cu obligația de a se conforma întru totul respectării regulilor cerute de canoanele și rânduielile bisericești, referitoare la viața monahală.

Înțeleg ca această așezare, ce donez prin acest act, să devină un locaș de închinare și resemnare și impun Sfintei Episcopii a Romanului sarcina de a înființa pe ea o mănăstire de maici (călugărițe), care să poarte numele de „Mănăstirea Miclăușeni-Fundația Ecaterina Șerban Cantacuzino, născută Sturza”, care-și va păstra pe vecie această destinație.

Sfânta Episcopie a Romanului va îngriji ca parcul să aibă pe totdeauna destinația ce a avut-o până acum, neputându-l transforma în teren de cultură, rămânând destinată culturii numai grădina de zarzavat fixată pe plan și partea de jos a parcului-șesul, traversată de pârâul ce vine de la Brătulești-Hăbășești, transformându-l în loc de cultură, fără a se atinge de movila cu plantațiile de pe ea, păstrându-se și liziera despre locuitorii din Șcheia.

Pășunatul vitelor va fi interzis în parc. Pentru pășunatul vitelor mănăstirii este permisă numai porțiunea de peste pârâul Țiganilor, spre șoseaua ce leagă satul Miclăușeni cu șoseaua națională. Se vor completa pomii fructiferi, înlocuind pe cei deperisanți și se va menține parcul în forma lui actuală, dându-se o deosebită îngrijire plantațiilor existente, întreținându-se în modul cum eu l-am păstrat, precum și drumurile din cuprinsul parcului.

Biserica va fi întreținută în perfectă stare, precum și mormintele părinților și strămoșilor mei, alături de care îmi aleg un loc pentru odihna mea veșnică. Se vor face slujbele de pomenire în fiecare an și se vor aprinde candelele la morminte la toate sărbătorile împărătești.

Se va permite locuitorilor din Miclăușeni a participa la slujbele religioase din biserică, după uzualul de până acum, până își vor face local propriu de închinăciune. Biserica fiind înzestrată cu toate cele necesare uzualului, specificate în inventarul ce se va anexa prezentului act la darea în primire, toate celelalte odoare urmând a fi păstrate într-un anumit tezaur din clădirea palatului.

Pentru stabilirea atât a clădirilor, cât și a odoarelor, se va face la predarea pe seamă a averii donate un inventar descriptiv, care va face parte integrantă din prezentul act de donație, depunându-se un exemplar la dosarul autentificării actului. Averea ce o donez o am moștenire de la defunctul meu tată, Gheorghe Al. Sturza, care o avea dobândită, astfel cum rezultă din istoricul depus la Sfânta Episcopie a Romanului, cu petiția înregistrată la nr. 6269/1946 și de pe care alătur o copie. (...)

Valoarea prezentei donațiuni o fixăm la suma de lei 200.000.000 (două sute milioane). Sfânta Episcopie a Romanului intră în deplină stăpânire a acestei donațiuni la data autentificării prezentului act, pe care îl subscriu propriu. (Datat: 21 Aprilie 1947)