Potolirea mâniei lui Dumnezeu a fost grija omenirii în toate vremurile. Credința cere creștinilor să îmblânzească dreapta mânie a lui Dumnezeu prin rugăciunile lor și prin mijlocirea lui Hristos; ea cere ca noi să mijlocim nu numai pentru noi înșine, ci și pentru toți frații întru Domnul. Numai în timpul vieții sale pământești omul poate să se îngrijească de soarta ce-l așteaptă dincolo de mormânt. Biserica Ortodoxă ne învață că după moarte nu mai este pocăință, cel plecat nu mai poate să-și îmbunătățească situația. Numai cei vii, cu harul lui Dumnezeu, le pot veni în ajutor prin rugăciune și milostenii. Este o mare milostivire, a sprijini și a scăpa de la moarte viața pământească a aproapelui, însă este o milă negrăit mai mare, de a prilejui aproapelui fericirea veșnică, de a scăpa sufletul său din iad, de a mântui sufletul iubit de Dumnezeu însuși!

Adevărații prieteni la nevoie se cunosc și ne putem noi închipui o nevoie mai mare decât aceea a sufletului nedesăvârșit și încărcat de păcate?

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 186)