Adevăratul creștin se cunoaște după smerenie
Acela care, fiind dăruit de Dumnezeu cu multe și înalte însușiri, se socotește sincer cel mai rău dintre toți, acela este creștin.
Cel ce este cu adevărat creștin se cunoaște nu atât după post, după mersul la biserică, după cuvintele evlavioase, după citirea cărților bisericești, cât mai ales după smerenie. Cel ce suportă învinuirile nedrepte, cel ce nu se supără de bârfele la adresa lui atunci când nu este de față, care la o ceartă își cere primul iertare, deși nu el este vinovat, acela este creștin.
Acela care, disprețuit fiind, nu jignește, care la răutate răspunde printr-o faptă bună, care împlinește cu bucurie toate dumnezeieștile porunci și crede că n-a realizat nimic, acela este creștin. Acela care, fiind dăruit de Dumnezeu cu multe și înalte însușiri, se socotește sincer cel mai rău dintre toți, acela este creștin.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, p. 118)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro