Biserica Ortodoxă învață că familia este o binecuvântare și că nașterea de copii este un dar de la Dumnezeu, dar nu consideră că lipsa copiilor face căsătoria să fie mai puțin valoroasă ori lipsită de sens. Biserica vede căsătoria ca o taină instituită de Dumnezeu, având ca scop principal iubirea, unitatea și ajutorul reciproc dintre soți în dobândirea mântuirii. Dobândirea pruncilor și educarea lor sunt un scop secundar al căsătoriei.

Soții sunt chemați să crească duhovnicește și să se sprijine unul pe altul în drumul spre mântuire. Dacă nu pot avea copii din motive ce nu țin de ei, Biserica îi îndeamnă la răbdare, rugăciune și încredere în planul lui Dumnezeu. Infertilitatea nu este considerată o pedeapsă divină, ci o încercare care poate fi purtată cu credință și nădejde. Soții ce nu pot avea copii sunt încurajați fie să adopte, fie să se implice mai mult în slujirea celor în nevoie: atât copii orfani sau cu o situație materială precară, cât și adulți, bătrâni în dificultate etc. Adopția a fost și este în atenția multor cercetări psihologice, sociale și religioase și este văzută ca o faptă de iubire și milostenie, iar Biserica o sprijină și o încurajează. Desigur, decizia de adopție trebuie luată după o informare riguroasă, cu responsabilitate și asumare.

Cei care nu-și pot asuma jertfa adopției, să nu uite că pot să-și dedice viața slujirii aproapelui, implicându-se în acte de caritate, educație sau ajutor social. Biserica îi încurajează pe soții fără de copii să vadă viața ca pe un dar și să își trăiască vocația prin iubire, slujire și credință. Lipsa copiilor nu îi face mai puțin binecuvântați și nici nu îi împiedică să aibă o viață împlinită în Hristos.

Biserica încurajează adopția cu discernământ duhovnicesc

Sfinții Părinți contemporani ai Bisericii Ortodoxe au abordat subiectul infertilității soților cu multă înțelegere, reafirmând că scopul principal al căsătoriei nu este nașterea de prunci, ci sfințirea și iubirea reciprocă dintre soți. Căsătoria rămâne binecuvântată și fără copii biologici. Soții sunt chemați să cultive iubirea, unitatea și să fie roditori duhovnicește. Prin urmare, adopția sau implicarea în ajutorarea altor copii sunt moduri de a rodi duhovnicește. În toate, răbdarea, rugăciunea și încrederea în Dumnezeu sunt esențiale.

Sfântul Ioan de Kronstadt spunea că „cei care nu au copii pot fi părinți duhovnicești pentru mulți, prin dragostea și grija lor față de alții”. De asemenea, Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „nu toți oamenii sunt meniți să aibă copii, dar fiecare este chemat să rodească duhovnicește”.

Îi îndemna pe soții care nu au copii să nu se lase pradă întristării, ci să își trăiască viața cu bucurie, slujindu-i pe ceilalți. Considera adopția o faptă de mare iubire și încuraja familiile să îi ajute pe copiii abandonați. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul îi învăța să se încreadă în voia lui Dumnezeu și să vadă această situație nu ca o pedeapsă, ci ca o chemare la alt fel de rodire. Spunea că „dragostea nu înseamnă doar nașterea de prunci, ci și jertfelnicie, dăruire și slujire aproapelui”.

Presiunea socială sau rușinea de a nu avea copii

Uneori, oamenii se simt oarecum obligați să adopte pentru a evita stigmatizarea sau pentru a corespunde așteptărilor familiei și societății. „Dacă tot nu puteți face copii, nu v-ați gândit să înfiați?”. Dacă motivația este doar aceasta, riscă să nu fie pregătiți pentru tot ce presupune rolul de părinți. Dacă un cuplu crede că un copil adoptat le va rezolva toate problemele sau le va „salva” căsnicia, riscând să trateze copilul ca pe un mijloc, nu ca pe o persoană cu nevoi proprii, trebuie să știe că adopția nu aduce fericire garantată. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că dragostea trebuie să fie jertfelnică și dezinteresată, nu motivată de dorința de a obține ceva în schimb. De aceea, este esențial ca soții să își analizeze sincer intențiile și să se sfătuiască cu un duhovnic înainte de a lua o decizie atât de importantă.

Alteori, dorința de a adopta un copil „cu orice preț” poate deveni pătimașă dacă este motivată de egoism, de dorința de a umple un gol personal sau de presiunea socială, fără a ține cont de binele real al copilului. Dacă soții adoptă doar pentru a-și satisface propria dorință, fără să fie pregătiți să ofere copilului dragoste necondiționată, adopția poate deveni o formă de egoism și iresponsabilitate.

Adopția este un act de mare dragoste, ce va fi răsplătit atât în viața aceasta, cât și în Împărăție, dar trebuie făcută cu discernământ, dintr-o inimă curată, cu responsabilitate, cu iubire jertfelnică și fără a aștepta nimic în schimb. Dacă este privită doar ca un mijloc de a obține un copil „cu orice preț” și de a intra „în rândul lumii”, poate deveni o patimă. În schimb, atunci când este privită și primită ca un dar de la Dumnezeu și asumată cu dragoste și jertfelnicie, adopția devine o binecuvântare și o cale spre mântuire și sfințire a vieții.

Bibliografie: 

1. Hausman, A., & Kalliny, M. (2007). The Impact of Cultural and Religious Values on Adoption of Innovation. Academy of Marketing Studies Journal, 11(1), pp. 125-136

2. UNICEF (2014), România: Copiii din sistemul de protectie a copilului

3. https://www.scritub.com/gradinita/copii/MEDIUL-FAMILIAL-SI-IMPORTANTA-65111116.php

4. Cuviosul Paisie Aghioritul - Viața de familie (Cuvinte duhovnicești IV), Ed. Evanghelismos, 2022

(Pr. Puiu Dumitru-Cristinel)